INTERVENȚII PE BANDĂ RULANTĂ

2025 a fost un an intens pentru pompierii buzoieni. În decursul anului trecut, salvatorii au intervenit în 9.335 de situații de urgență, în scădere cu aproape 9% față de 2024, atunci când s-au produs 10.246 de evenimente. Asta înseamnă peste 25 de intervenții pe zi. Din cele peste 10.200 de solicitări, în aproape două treimi au intervenit salvatorii de la SMURD. Anul trecut, pompierii din județul Buzău au intervenit și la peste 400 de incendii, cele mai multe fiind de vegetație uscată și miriști. În anul 2025, prin sistemul RO-ALERT…

Read More

O NOUĂ SUBSTAȚIE A I.S.U.

Pompierii își vor extinde prezența în județul Buzău cu noi unități. Scopul înființării acestora îl reprezintă reducerea timpului de răspuns la intervențiile la care sunt solicitați. După deschiderea punctului de lucru de la Berca, o nouă stație ar putea fi dată în folosinţă la Mihăileşti. Conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Neron Lupașcu” Buzău a demarat procedurile pentru construirea noului punct de luncru de la Mihăilești. Cel mai probabil noua stație de pompieri ar putea deveni operaţională abia anul viitor, iar scăderea timpului de intervenție a echipajelor la solicitări ar…

Read More

DEFICIT ISTORIC DE PERSONAL, LA POMPIERI

Și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău se confruntă cu un deficit tot mai mare de personal. O spune șeful pompierilor buzoieni, care recunoaște că numărul plecărilor l-a depășit pe cel al încadrărilor. Mai exact, în ultimul an, 23 de pompieri au plecat din sistem, cei mai mulți, 21, prin pensionare. Cifra este alarmantă, în contextul în care pe parcursul anului 2024 s-au înregistrat doar 11 pensionări. Tot în 2025, doar 9 pompieri, repartizați de la școlile de ofițeri și subofițeri, au ajuns la Buzău. Și aici numărul de salvatori…

Read More

SUBSTAȚIE I.S.U. OPERAȚIONALĂ

După doi ani de așteptări, noul punct de lucru de la Berca al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Buzău a devenit operațional. Substația va deservi aproape 39.000 de locuitori din 14 comune, din zona de munte a județului Buzău. Noul punct de lucru de la Berca funcționează doar cu un echipaj, dar care are toate dotările necesare. Conducerea ISU Buzău spune că prin înființarea acestei substații, timpul de intervenție va fi redus considerabil. Reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Buzău speră ca actualul echipaj de la Berca să…

Read More

ADĂPOSTURI ÎN STARE PRECARĂ

Adăposturile civile din județul Buzău destinate populației în caz de dezastre sunt, în continuare, o mare problemă. O arată și verificările făcute pe parcursul anului trecut de către inspectorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău. Potrivit reprezentanților ISU, 90% dintre spațiile care ar trebui să protejeze populația în caz de urgență au probleme tehnice serioase. În multe adăposturi lipsesc garniturile de etanșare, ușile nu se închid corespunzător, iar sistemele de aerisire sunt incomplete. În mod normal, fiecare ar trebui să aibă curent electric, toaletă și instalație de filtrare a aerului,…

Read More

PRIMELE EFECTE ALE CICLONULUI

Atenționarea cod portocaliu emisă de către meteorologi, pentru județul Buzău, a avut urmări încă de pe timpul nopții. Vântul puternic a culcat la pământ, câțiva copaci pe carosabil îngreunând traficul rutier, care la orele dimineții se desfășura destul de greu din cauza ploii. Pompierii au fost chemați să intervină, încă de azi-noapte, în localitatea Băile, din comuna Balta Albă și în municipiul Buzău. În urma precipitațiilor abundente, echipele  Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău au acționat pentru îndepărtarea acumulărilor de apă de pe carosabil, pe drumurile naționale din administrare.…

Read More

ATENȚI LA SIGURANȚA TRAFICULUI 

Apropierea începerii anului școlar, încheierea sezonului estival dar și a concediilor i-a pus în gardă pe polițiștii, jandarmii și pompierii buzoieni. Prin urmare, participanții în trafic au avut parte, începând de vineri, de acțiuni preventive și de verificări cu câine specializat în depistarea substanțelor interzise, folosit pentru controlul anumitor autovehicule suspecte. Controalele s-au concentrat pe șoferii aflați pe drumurile aglomerate, mai ales în zonele de tranzit către stațiuni sau locații de agrement. La acțiune s-au aflat și reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, care au venit, la rândul lor,…

Read More

PREA PUȚINI LA ISU BUZĂU

Și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Neron Lupașcu” din Buzău se confruntă cu deficit de personal. O recunoaște chiar șeful pompierilor din județ, care spune că la Compartimentele Avizare Autorizare și Control și la Activități Preventive, lucrează doar 7 inspectori, un număr mult prea mic pentru a acoperi volumul de muncă. Mai exact, fiecare inspector de prevenire a avut de executat, în medie, în primele 7 luni ale acestui an, 115 controale de prevenire. Mai mult, începând cu primul trimestru al acestui an, pompierii buzoieni trebuie să se ocupe și…

Read More

DECIZIE ÎN PREMIERĂ

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău a decis, în premieră, să pună la punct două puncte de intervenție pe Drumul European 85 – cel mai mai periculoasă șosea din județ. Măsura va fi una temporară, în contextul în care, în această perioadă, se estimează că traficul va fi extrem de aglomerat și ar putea să întârzie autoritățile să intervină prompt la un eveniment nedorit. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, în fiecare locație va fi dislocată câte o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și de prim…

Read More

INTRĂ ÎN REABILITARE COMPLETĂ

2025 începe bine pentru pompierii din Rm. Sărat. Imobilul detașamentului din Râmnicu Sărat va intra într-un amplu proces de reabilitare. Recent, conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgențe Buzău a semnat ordinul de începere a lucrărilor la una dintre clădiri, în proiect nefiind inclus, deocamdată, și garajul unității de pompieri. Reabilitarea acestui imobil era necesară în contextul în care prezenta un risc major în cazul unui cutremur puternic. Lucrările de reabilitare vor demara luni, 03 martie și vor dura aproape 2 ani. În tot acest timp, pompierii din Rm. Sărat își…

Read More