VOR SĂ INVESTEASCĂ

Marea Britanie este interesată să investească la Buzău. Asta au transmis, în aceste zile, comisarul pentru export al Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, Chris Barton, și ambasadorul Marii Britanii la București, Andrew Noble, în cadrul unei vizite de două zile în municipiul Buzău. O primă întâlnire a avut loc, ieri, la Primăria Buzău, partea română fiind reprezentată de Constantin Toma, primar al Buzăului, Lucian Romașcanu, ministru al Culturii și senator de Buzău, Ștefan-Radu Oprea, președinte al Comisiei pentru dezvoltare și strategie economică din Senatul României și Oana Matache,…

Read More

INVESTIȚII ÎN PIEȚE

Piețele din municipiul Buzău vor intra într-un amplu proces de modernizare. O spun reprezentanții societății Piețe, Târguri și Oboare care și-au propus să ofere buzoienilor condiții mult mai bune de a-și face cumpărăturile. Pentru început, societatea va muta Piața de Lactate, în Piața Centrală. Investiția, care se ridică la aproape 250.000 de lei, ar urma să fie demarată cel mai probabil după Paște. După ce va fi renovat, imobilul în care a funcționat Piața de Lactate va fi închiriat unei alte firme. Tot pe parcursul acestui an, societatea Piețe, Târguri…

Read More

INVESTIȚII PENTRU DEZVOLTARE

Autoritățile din Rm Sărat mizează, și în acest an, pe implementarea proiectelor de dezvoltare, fie prin demararea unor noi investiții, fie prin continuarea celor deja începute. O arată și bugetul municipiului pe 2023, unde cea mai mare parte a fost alocată capitolului „œdezvoltare”. În planul municipalității sunt incluse proiecte de infrastructură, investiții la Spitalul Muncipal, în unitățile de învățământ, sistemul de transport și în mediu. Reprezentanții Primăriei le solicită râmnicenilor să manifeste în continuare răbdare, mai ales locuitorilor din cartierele aflate la marginea orașului. Edilul din Rm. Sărat susține că,…

Read More

BUGET APROBAT

Și municipiul Rm. Sărat are bugetul pe acest an aprobat! Potrivit proiecției, veniturile totale prognozate în bugetul pe 2023 însumează aproximativ 356.248.000 lei. Autoritățile din Rm Sărat au cuprins în proiectul de buget mai multe investiții importante, atât la Spitalul Municipal, cât și în unitățile de învățământ, dar și în principalele instituții subordonate Consiliului Local.  Reabilitarea clădirii și reparația acoperișului Primăriei Râmnicu Sărat, declarată monument istoric, dar și reabilitarea unor străzi, alei și fundături din oraș sunt, de asemenea, incluse pe lista de investiții a acestui an.  De asemenea, Consiliul Local…

Read More

BUZĂUL ARE BUGET

Municipiul Buzău are un buget echilibrat, axat pe investiții ample, în domeniul economic, cultural, educațional și social. Cel puțin asta consideră reprezentanții Primăriei Buzău, care astăzi au supus aprobării Consiliului Local Municipal proiectul de buget pe acest an. La capitolul investiții, din cele 110 milioane de euro alocate peste 70% provin din fonduri europene și de la bugetul de stat, prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny” și Planul Național de Redresare și Reziliență. Administrația locală va contribui, din propriul buget, pentru investiții, cu restul de aproape 30%. Pentru Primăria…

Read More

CONTINUĂ LUCRĂRILE DE MODERNIZARE

Administrația publică din Râmnicu Sărat a început anul în forță. Autoritățile locale anunță continuarea unor investiții importante pentru comunitate. Lucrările pentru reabilitarea și modernizarea Colegiului Național ,,Alexandru Vlahuță”, precum și o serie de investiții în infrastructura cartierelor de la marginea orașului sunt vizate de Primăria Râmnicu Sărat. Autoritățile fac un nou apel la locuitorii din cartierele de la periferia Râmnicului să se branșeze la utilități înainte de începerea lucrărilor de asfaltare. Zilele acestea, consilierii locali au aprobat și proiectul care vizează asfaltarea mai multor străzi de pe Drumul European 85, investiție aprobată  pentru finanțare în cadrul…

Read More

INVESTIȚII PENTRU SIGURANȚA PACIENȚILOR

Pe parcursul anului trecut, la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat s-au realizat o serie de investiții. Cu fonduri din partea Primăriei Râmnicu Sărat, unitatea a modernizat centrala termică, dar a achiziționat și un aparat laser endovenos. De asemenea, spitalul a primit din partea Ministerului Sănătății, un sistem pentru încălzirea pacienților aflați în operație, precum și două incubatoare pentru Secția Nou-Născuți Tot pe parcursul anului trecut, Spitalul Municipal Râmnicu Sărat a finalizat, din venituri proprii, lucrarea de proiectare și execuția instalației de oxigen medicinal pe Secția Boli Infecțioase. Totodată, s-a achiziționat o…

Read More

INVESTIȚII DE ANVERGURĂ

Autoritățile locale din Râmnicu Sărat și-au propus demararea unor investiții de anvergură pentru dezvoltarea comunității. Consilierii locali au aprobat, ieri, unul dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare a municipiului. Este vorba de obiectivul care vizează reabilitarea și modernizarea unor drumuri de interes local în municipiul Ramnicu Sarat, investiție aprobată  pentru finanțare în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Proiectul vizează asfaltarea mai multor străzi de pe Drumul European 85. Consilierii locali au votat caracteristicile principale, precum și indicatorii tehnico-economici actualizați ai obiectivului de investiții. Pe parcursul acestui an, administrația locală din Râmnicu Sărat intenționează să modernizeze mai…

Read More

BUGET MAI MIC, DAR MULȚUMITOR

Județul Buzău va avea, în 2023, un buget mai mic decât cel de anul trecut. Cel puțin asta arată proiectul de buget lansat în dezbatere publică de către Consiliul Județean Buzău. Potrivit propunerii, județul va miza, în acest an, pe venituri de aproape 496 milioane de lei, sumă provenită din venituri proprii, cote și sume defalcate din impozitul pe venit, sume defalcate din TVA și subvenții. Cheltuielile sunt estimate la peste 575 de milioane de lei, urmând ca deficitul de aproape 80 de milioane de lei să fie acoperit, în…

Read More