Natura – Laborator Gigantic este proiectul din acest an realizat în cadrul Fondului Științescu Buzău, gândit ca o extensie a acțiunilor desfășurate anterior în proiectul ,,Lumea Culorilor’’, finanțat prin același program. Experiențele și cunoștințele acumulate, precum și entuziasmul partenerilor și voluntarilor se transpun în 11 activități outdoor, natura fiind cel mai bun profesor pe care l-ar putea avea oricine pentru a se dezvolta. Atelierele de lucru, experimentele științifice, excursia tematică, practicile inedite precum și munca în echipă sunt formulele după care au fost gândite acțiunile grupului de inițiativă ,,Magic Steam’’.…
DetaliiEtichetă: proiect
ÎNCĂ PE TAPET
Proiectul „Velo Valahia”, prin intermediul căruia se urmăreşte legarea pe un traseu cicloturistic a principalelor zone turistice din Buzău, Prahova şi Vrancea, este și acum o necunoscută. Reprezentanții Consiliului Județean Buzău afirmă că implementarea acestei investiții revine județului Prahova, care este lider de proiect. Cert este că acest proiect interjudețean se va realiza prin Programul Național de Redresare și Reziliență și va avea o valoare totală de peste 37 milioane euro, fără TVA. Proiectul „Velo Valahia” presupune realizarea unui traseu de 459 de kilometri pe care se va putea circula,…
Detalii„Târg de Paște”, la Grădinița cu program prelungit nr. 3
Încă de la grădiniță cei mici încep să cunoască tradițiile și obiceiurile legate de Sărbătorile Pascale. Diverse activități desfășurate în joacă, invitați care să le vorbească despre semnificația acestor zile și multe, multe materiale realizate îi aduc pe prichindeii într-o atmosferă de sărbătoare. Un astfel de proiect întitulat ” Oul roșu și frumos, de Învierea lui Hristos”, ajuns la cea de-a V-a ediție, s-a desfășurat la Grădinița cu program prelungit nr.3 Buzău sub îndrumarea directorului Mihalceanu Claudia și a profesororului pentru învățământul preșcolar Moldoveanu Emilia. Activitatea principală din proiectul „Târg…
DetaliiPLAN DEZBĂTUT
În viitor, râmnicenii vor trebui să folosească mai puțin mașinile proprii și mai mult transportul în comun. Este doar una dintre concluziile unei dezbateri publice desfășurate, ieri, la sediul Primăriei Rm Sărat, și în care s-au prezentat pașii pentru elaborarea viitorului Plan de Mobilitate Urbană Durabilă a municipiului și a Zonei urbane funcționale. În acest plan sunt integrate și localitățile limitrofe, pentru că în ultimii ani, s-au implementat mai multe proiecte comune de mobilitate urbană. Administrația din Râmnicu Sărat va depune, în curând, un nou proiect pe mobilitate urbană. Autoritățile…
DetaliiREPUS ÎN FUNCȚIUNE ÎN AN ELECTORAL?
Clădirea cinematografului Dacia, rămasă de izbeliște, se degradează văzând cu ochii, iar lucrările de modernizare mai au de așteptat. Situat chiar în centrul orașului Buzău, imobilul ar fi trebuit să intre într-un amplu proces de reabilitare, anunțat de Primărie de acum aproape 6 ani. Acum, reprezentanții administrației locale fac o nouă promisiune: licitaţia pentru proiectul de reabilitare a cinematografului ar putea fi lansată în vara acestui an. Reprezentanții Primăriei Buzău spun că reabilitarea cinematografului a fost inclusă în planul de investiții pentru obiective de interes local, ce face obiectul creditului…
DetaliiCRĂCIUNUL VĂZUT PRIN OCHI DE COPIL
Elevii Colegiului Național ,,Al. Vlahuță” din Râmnicu Sărat și-au surprins profesorii printr-un proiect dedicat Sărbătorilor: ,,Crăciunul văzut prin ochi de copil”. Ei au realizat din plastilină, dar și din diverse ornamente specifice Sărbătorilor de iarnă, câte o scenă ansamblată într-o formă tridimensională, formând un brad stilizat. Bradul a fost amplasat în holul liceului. Cu multă muncă, imaginație, dar și răbdare, elevii au reușit să-l aducă în unitatea de învățământ pe Mos Crăciun cu renii săi, spiridusii, castele, precum și fulgii de zăpadă. La proiect au participat elevii claselor de generală, dar și…
DetaliiPROIECT ÎN ATENȚIA COMISIEI EUROPENE
Proiectul de utilizare a apei provenite de la stația de epurare a municipiului Buzău la irigarea a peste 25.000 de hectare de terenuri agricole se află și în atenția Comisiei Europene. În cadrul conferinţei privind ,,Impactul economiei circulare asupra sectorului apei în România” organizată, recent, la Primăria Buzău, secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, a subliniat rolul proiectului desfăşurat la Buzău în perspectiva dezvoltării sale la nivel naţional, în concordanţă cu cerinţele în materie de mediu impuse de Uniunea Europeană. Prin intermediul acestui sistem de…
DetaliiFinal de proiect european la Liceul Economic din Rm. Sărat
Liceul Tehnologic Economic „Elina Matei Basarab” din Municipiul Râmnicu Sărat a fost gazda evenimentului care a marcat finalul proiectului „DICYDE- Cetătenie digitală și educatie pentru democratie a tinerilor”. Activitatea a avut loc pe 21 noiembrie 2023 și au participat.reprezentanții Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat, Inspectoratului Şcolar Județean Buzău, reprezentanții societății Ovidiu Cris Prod 97 SRL din Rm.Sărat – partener de practică, oficiali din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău, precum și directorii, coordonatorii de proiecte,profesorii din Școlile gimnaziale din Muncipiul Rm.Sărat și din școlile gimnaziale din proximitatea municipiului. Liceul Tehnologic Economic a…
DetaliiPROIECT INEDIT
O inițiativă inedită prinde contur în școlile din județul Buzău. Membrii echipei ,,Heart of Robots”, de la Colegiul Național “B.P. Hasdeu”, vor însoți echipajul MuseumBus, de la Muzeul Județean, în școlile din zonele rurale, și vor face demonstrații specifice de robotică, oferind totodată informații despre activitatea lor. Pe teritoriul județului Buzău sunt aproape 300 de unități școlare în mediul rural, cu mii de elevi. Recent, reprezentanții Muzeului Județean Buzău, alături de membrii echipei „Heart of Robots”, au efectuat o primă vizită la Școala Gimnazială Breaza. Acolo, aproape 120 de copii…
DetaliiȘEDINȚĂ CU SCANDAL
Ședință cu scandal, săptămâna trecută, în Consiliul Local Municipal Buzău. Motivul disputelor este suma de 10.000 de lei plus TVA, pe care Primăria o va plăti unei firme de avocatură din București în încercarea de a recupera o datorie de aproape 3 milioane de lei de la operatorul de salubrizare. Muncipalitatea a apelat la serviciile firmei din Capitală considerând că juriștii Primăriei Buzău nu pot face față unui astfel de proces. Unii consilieri locali nu sunt însă de acord cu demersul administrației locale. Alți consilieri consideră că mult mai oportună…
Detalii