Problemele de comportament sunt inevitabile la copii și sunt determinate de mai mulți factori care influențează viața și dezvoltarea acestora. Neglijența parentală, lipsa de atenție ori supraveghere din partea părinților contribuie destul de nefast în dezvoltarea minorului. Copiii care nu primesc suficientă atenție din partea adulților din viața lor pot fi mai predispuși să facă bullying, deoarece caută o modalitate de a atrage atenția asupra lor. Un exemplu este un caz din județul Buzău care a ajuns în atenția Avocatului Poporului, instituție care se ocupă direct și de linia Verde…
Read MoreEtichetă: bullying
IMPORTANȚA SIGURANȚEI COPIILOR
Siguranța elevilor este prioritară. Aceasta a fost tema acțiunilor demarate de Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, prin Biroul Siguranță Școlară, în cadrul evenimentului „žSăptămâna Școală în Siguranță”. Acțiunile au urmărit conștientizarea de către părinți, cadre didactice, și elevi a necesității protejării copiilor, inclusiv în școală. Zilnic, în cadrul unităților de învățământ, polițiștii au abordat diverse teme, precum prevenirea violenței în mediul școlar, prevenirea faptelor de bullying și cyberbullying, precum și prevenirea consumului și traficului de droguri în rândul elevilor. Elevii au participat activ la discuțiile abordate, au dat  exemple din…
Read MoreSFATURI DE LA UN CAMPION
Campania anti-bullying demarată de fostul luptător de K1 Cătălin Moroșanu, în colaborare cu Consiliul Județean Buzău, la unități de învățământ din județ, a ajuns și la Rm. Sărat. Pe scena Centrului Cultural Florica Cristoforeanu, sportivul le-a dezvăluit elevilor de la unitățile de învățământ din municipiu că sportul l-a ajutat să-și depășească frustrările acumulate de-a lungul timpului. În copilărie, Cătălin Moroșanu a fost gras și timid. Ajuns la școală dintr-o comună din Moldova, și el a fost o victimă a bullying-lui și chiar a fost bătut de o fată. Sportul, dar…
Read MoreSE IMPLICĂ ÎN STOPAREA VIOLENȚEI ȘCOLARE
Tinerii din Rm. Sărat se implică în stoparea violenței în școli. Este un demers binevenit în condițiile în condițiile bullyingul sau violența școlară reprezintă un fenomen care a luat amploare în ultimii, în România. Voluntarii Centrului Europe Direct din Râmnicu Sărat și-au propus mai multe acțiuni prin care să demonstreze efectul negativ al bullyingului în mediul școlar. Tinerii spun că, deși nu se confruntă cu multe cazuri de violență fizică, violența emoțională rămâne cea mai îngrijorătoare, deoarece îi poate afecta pe elevi din punct de vedere al stimei de sine,…
Read MoreCampanie anti-bullying, la Liceul Tehnologic ,,Henri Coandă”
Campanie anti-bullying, la Liceul Tehnologic ,,Henri Coandă”
Read MoreVIOLENȚA ȘCOLARĂ, UN FENOMEN ALARMANT
Violența în școli rămâne un fenomen alarmant, mai ales că numărul unor astfel de incidente nu pare să fie în scădere. Reprezentantul instituției Avocatul Poporului „“ Biroul Teritorial Ploiești spune că, anul trecut, a fost nevoie să intervină din oficiu, la mai multe cazuri de acest fel, care au fost sesizate, atât în presa locală, cât și în cea națională. Un caz ajuns în atenția Avocatului Poporului a avut loc în luna mai a anului trecut, atunci când două fete, eleve în clasa a VII-a la Școala nr. 11 din…
Read More