RÂMNICENII, MAI ATENȚI CU BUCATELE DE PAȘTE

Râmnicenii au fost mai cumpătați, în acest an, în zilele de Paște. Cel puțin așa arată datele înregistrate la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat pe perioada sărbătorilor. Potrivit reprezentanților unității medicale, numărul pacienților care s-au prezentat la Camerele de Gardă s-a menținut într-un trend clasic, pacienții fiind tratați pentru diverse afecțiuni. Cele mai multe prezentări au fost înregistrate la Camera de Gardă de la Pediatrie, unde 108 copii s-au prezentat pentru diverse infecții respiratorii. Și la Camera de Gardă Chirurgie, 80 de pacienți au avut nevoie de îngrijiri medicale, în timp…

Detalii

A FOST EVITATĂ O SITUAȚIE DRAMATICĂ

Spitalul Municipal Râmnicu Sărat ar fi rămas fără 12 medici dacă s-ar fi aplicat ordonanța Guvernului care le interzicea să mai lucreze la stat după ieșirea la pensie. Autoritățile din Rm. Sărat consideră că situația ar fi fost dramatică, în condițiile în care unitatea medicală a reușit cu greu să atragă personal medical în ultimii ani. Cei 12 medici pensionari sunt esențiali în asigurarea unei funcționări bune a Spitalului Municipal. Primarul municipiului Râmnic Sărat afirmă că a reacționat imediat și a trimis adrese tuturor factorilor de decizie pentru identificarea unor…

Detalii

AU ȘANSA DE A SE PERFECȚIONA

Participarea la evenimentele științifice și colaborarea cu alți specialiști din domeniul medical au un rol deosebit de important în evoluția profesională a medicilor. Este și opinia chirurgilor din Rm Sărat, care consideră că posibilitatea de a fi în permanență conectați la noutăți și identificarea de abordări diferite ale cazurilor medicale sunt utile pentru dezvoltarea lor profesională. Medicul chirurg Adnan Al Aloul din cadrul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat consideră că prin prezența sa la diverse evenimente medicale i-a oferit ocazia de a învăța lucruri noi și valoroase pe care intenționează să le aplice…

Detalii

UN NOU EVENIMENT MEDICAL LA RÂMNICU SĂRAT

Un nou eveniment medical important va fi găzduit, zilele viitoare, de municipiul Râmnicu Sărat. Este vorba de un nou atelier medical cu tema „Tehnici Avansate în Managementul Bolii Colorectale: Ecografie, Endoscopie Inferioară și Laparoscopie”. Evenimentul se desfășoară în perioada 12-15 martie și este organizat de medicii din cadrul Secției de Chirurgie a Spitalului Municipal Râmnicu Sărat împreună cu reprezentanții Asociației Române pentru Chirurgie Endoscopică și alte Tehnici Intervenționale și Societatea Română de Endoscopie Digestivă. Workshopul este acreditat de Colegiul Medicilor din România. Evenimentul este dedicat medicilor chirurgi și gastroenterologi interesați…

Detalii

CONCURS LA SPITALUL MUNICIPAL DIN RÂMNICU SĂRAT

Spitalul Municipal Râmnicu Sărat caută noi specialiști care să asigure activiatea medicală. Recent, unitatea medicală a scos la concurs 20 de posturi, în vederea atragerii de noi medici. Secțiile de Anestezie Terapie Intensivă, Medicină Internă, Pediatrie, Neonatologie, Radiolgie, Neurologie, Cardiologie, Cabinetele de Oncologie Medicală și Urologie sunt doar câteva dintre compertimentele Spitalului din Rm Sărat, care au nevoie de personal medical. Cu sprijinul administrației locale, Spitalul Municipal Râmnicu Sărat oferă medicilor dispuși să lucreze în unitatea medicală un salariu competitive, dar și beneficii atractive: două salarii minim brut pe țară,…

Detalii

AFECȚIUNILE RESPIRATORII, ÎN ATENȚIA MEDICILOR

La început de an, la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, au fost înregistrate două nașteri. Deși unitatea medicală nu are angajat un medic neonatolog, Compartimentul de Neonatologie este coordonat de un medic pediatru. În această perioadă, și la Râmnicu Sărat sunt înregistrate afecțiuni respiratorii de sezon, însă situația nu este îngrijorătoare. Cele mai multe consultații sunt acordate copiilor care se prezintă la Camera de Gardă Pediatrie. Astfel, de la începutului anului, 37 de micuți au fost internați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat. În rândul pacienților adulți au fost înregistrate 5 internări…

Detalii

SEZONUL VIROZELOR

Este sezonul virozelor, iar la Camerele de Gardă ale Spitalului Municipal Râmnicu Sărat se prezintă, zilnic, persoane diagnosticate cu diferite infecții respiratorii. Deși numărul răcelilor nu este mare, bătrânii, copiii şi bolnavii cronici trebuie să se protejeze în această perioadă, deoarece sunt cei mai expuşi îmbolnăvirilor. Medicii spitalului din Râmnicu Sărat au tratat și cazuri de Covid-19, însă, din fericire, toate au fost forme ușoare și medii ale bolii. În această perioadă, medicii recomandă evitarea aglomerației și expunerea la frig, păstrarea unei igiene corespunzătoare și o îmbrăcăminte adecvată.

Detalii

INVESTIȚII LA SPITAL

Continuă investițiile la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat. Unitatea a fost complet igienizată și dotată cu aparatură modernă, iar curtea a fost modernizată. De asemenea, intrarea în spital, punctul de control, aleile, precum și spațiile verzi au fost reabilitate și amenajate. Autoritățile locale afirmă că, anul viitorul, va fi înlocuit și gardul spitalului. Tot pe parcursul acestui an, printr-un proiect cu fonduri europene, spitalul a achiziționat aparatură modernă pentru Ambulatoriul integrat, dar și pentru mai multe secții și compartimente.

Detalii

MEDICI NOI

Spitalul Municipal Râmnicu Sărat are doi medici noi. Specialiștii activează în cadrul Compartimentului Gastroenterologie și pe Secția Pneumologie. Autoritățile locale speră ca ambii medici să activeze în unitatea sanitară multă vreme. În ultimii ani, lipsa medicilor a afectat multe spitale din țară. Și Spitalul Municipal Râmnicu Sărat se confruntă cu un deficit de specialiști, iar secțiile de Medicină Internă, ATI, Neonatologie, Pediatrie, Neurologie și Cardiologie sunt doar câteva dintre compartimentele unității care au nevoie de personal medical specializat.

Detalii

SUBIECT SENSIBIL

Construirea unui Spital Municipal în Buzău continuă să fie un subiect… sensibil pentru administrația locală. Și asta pentru că ritmul în care sunt parcurși pașii este unul foarte lent și nu prea garantează finalizarea în cei șapte ani cât este valabil actul de donație. Asta în condițiile în care terenul a fost donat municipalității, iar PUZ-ul și studiul de fezabilitate se fac de către același donator. Subiectul a fost readus în atenția conducerii Primăriei Buzău, de către deputatul Emanuel Ungureanu, prezent în ședința ordinară a Consiliului Local Municipal din luna…

Detalii