CU OCHII ÎN TELEFON!

Peste 30 de șoferi, care au tranzitat drumurile din județul Buzău, au fost prinși la volan, săptămâna trecută, de către polițiști, în timp ce foloseau telefonul. ,,Captura” a fost făcută în cadrul acțiunii „Focus on the Road!”, o campanie europeană de siguranță rutieră organizată de Organizația Polițiilor Rutiere Europene. În cadrul celor peste 20 de acţiuni organizate de oamenii legii, la Buzău, au fost controlate în trafic aproximativ 1.800 de vehicule, iar sancțiunile nu au întârziat să apară.

Pentru a preîntâmpina accidentele rutiere ce s-ar putea produce pe fondul neatenției la volan, șoferii sunt sfătuiți să respecte în continuare regulile de circulație.

Polițiștii atrag atenția că folosirea telefonului în timpul șofatului poate distrage atenţia șoferului, afectând capacitatea de concentrare asupra drumului. Prin urmare, ar fi indicat să nu scrie și să nu citească mesaje în timp ce conduc, iar dacă este nevoie, să tragă pe dreapta pentru convorbirile importante. Cel ce va fi prins de polițiști cu ochii-n telefon în timp ce conduce riscă o amendă destul de mare, plus suspendarea permisului pentru 3 luni.

Related posts