“Îmi doresc mult să accentuez că “FemeiPeBancnote” este un proiect strict de mândrie națională!”

janinaaaJanina Nectara Constantin este jurnalist de modă, prima româncă ce a scris la cea mai influentă publicație de modă din lume, revista Vogue, desemnată Biblia Modei. Janina a studiat Științe Politice, totodată urmând și cursurile Facultățăi de Arte și Design în România sau de fashion business în Paris și a lucrat alături de creatorului preferat al Primelor Doamne ale Americii (Hillary Clinton, Laura Bush, Michelle Obama) – Oscar De La Renta. Acum este implicată într-un proiect de talie internațională, „Femei Pe Bancnote”,  un demers de magnitudine națională, care are drept scop ilustrarea unei bancnote românești cu una dintre personalitățile feminine marcante ale istoriei naționale. Cum își planifică buzoianca crearea unui moment istoric pentru România, aflăm chiar acum, din interviul acordat publicației noastre.

janina22Silvia BUNICĂ: De ce neapărat o femeie pe bancnotă și de ce acum?

Janina NECTARA: De ce nu acum?! Este important să avem și o femeie pe o bancnotă. Consider că în anul istoric al Centenarului Marii Uniri – un an cu o dublă și puternică simbolistică, pentru că nu doar că se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, dar sărbătorim și 80 de ani de când româncele au obținut drept de vot –  a sosit timpul să onorăm oficial femeile excepționale ale României. Și atunci este simplu! Banii sunt printre cele mai puternice simboluri naționale. Chipurile care apar pe bancnote simbolizează mândria acestei țări. Arată pe cine valorăm noi că țară, ca societate, ca individ. Pe banii românești apar doar imagini ale bărbaților. Bărbați istorici cu merite incontestabile. Bărbați indiscutabil valoroși! Însă unde sunt femeile valoroase ale acestei țări? Femeile nu sunt absente din națiunea română. Însă sunt absente de pe bancnote. Ceea ce da impresia că este respectată și apreciată doar contribuția bărbaților la dezvoltarea acestei țări. Ceea ce sugerează totodată ideea că femeile n-ar fi contribuit la clădirea și evoluția acestei țări sau că ar fi avut un rol minor, cvasiinexistent. O percepție total eronată pe care a venit momentul să o corectăm!

janina3“România are bărbați istorici iluștri. Însă și femeile românce au realizări revoluționare”

S.B.: Câte femeie au “intrat” în această cursă?

J.N.: Până acum istoria ne-a oferit mai mult de 100 de exemple pe care le găsiți pe www.FemeiPeBancnote.ro, 100 de românce care au fost Primele în LUME sau în Europa în domenii extrem de diverse. Femei care au recorduri mondiale, distincții excepționale. Spre exemplu, Cecilia CUȚESCU-STORCK este prima femeie profesor universitar în învăţământul de artă din Europa. A fost premiată cu medalii de aur la Paris și la Barcelona. Aurora GRUESCU – prima femeie inginer silvic din lume, a intrat chiar și în Cartea Recordurilor. Florica Maria SAS-BAKER – prima femeie explorator din lume, care a contribuit semnificativ la dezvoltarea geografiei mondiale, împreună cu soțul sau, Samuel Baker. Cuplul Sas – Baker a fost distins de regina Marii Britanii. Cotidianul britanic THE TIMES scrie elogios despre Florica Maria Sas. Îmi doresc mult să accentuez că  FemeiPeBancnote este un proiect strict de mândrie națională.

janina3S.B.: Există și bărbați implicați în acest demers internațional?

J.N. : Surprinzător, da! Comunitatea “Femei Pe Bancnote” își dorește să creeze în primul rând o campanie de informare și de conștientizare a valorilor feminine românești, care au rămas ascunse secole întregi, iar în al doilea rând, își dorește să obțină măcar pentru una dintre aceste personalități o reparație morală și o recunoaștere oficială a meritelor sale. Avem bărbați care au votat, au semnat această petiție, bărbați care lucrează benevol în această campanie pentru că au înțeles mesajul. Noi nu suntem în două tabere diferite. Lucrăm împreună pentru recunoașterea valorilor României. Că sunt bărbați, că sunt femei, românii care au reușite extraordinare trebuie să fie cunoscuți tuturor. Cu toții sunt potențiale „simboluri ale României”, ambasadori ai țării, care merită celebrați pentru succesul lor, fiindcă succesul lor înseamnă succesul României. România are bărbați istorici iluștri. Însă și femeile românce au realizări revoluționare. Performanțele româncelor au fost lăudate de publicațiile științifice internaționale. Ele au făcut parte și chiar au prezidat foruri internaționale. Sunt incluse în dicționarele Marilor Personalități ale lumii. Comunitățile științifice  internaționale le aduc elogii, le laudă. Doar noi nu le lăudăm, nu le aplaudăm… De ce? Este întrebarea de 1 miliard de lei. Cash! În bancnote! Fără femei pe ei. Încă!

”Noi nu cerem o excepție. Ci o racordare la realitate!”

S.B.: Istoria relatată de tine în informațiile campaniei ne relevă faptul că femeile au fost de multe ori primele, în domenii ce s-au definit cu predilecție “masculine”. Ne poți da câteva exemple, să știm pe cine putem vota?

J.N.: Sper să votați și să ducem la bun sfârșit acest moment istoric pentru “feminism”. Măcar uneia dintre femeile care au contribuit la crearea României moderne să îi fie recunoscute oficial meritele, plansându-i chipul pe o bancnotă de circulație națională, nu pe ediții limitate de monede comemorative, închise într-un muzeu. Mai ales că România a dat prima femeie explorator din lume – Florica Maria Sas; prima femeie arhitect-inspector general din lume – Virginia Haret; prima femeie doctor în medicină din lume – Maria Cutarida Cratunescu; prima femeie avocat din Europa – Sarmiza Bilcescu; prima femeie inginer din lume – Elisa Leonida Zamfirescu, iar lista lista poate continuă. Nu credeți că meritau să fie pe o bancnotă? Noi nu cerem o excepție. Ci o racordare la realitate! De aceea, campania Femei Pe Bancnote dorește să va implice direct în acest act istoric.

“Voi veți fi cei care veți decide cine va apărea pe bancnotă!”

S.B.: Și pe final, spune-ne cum aderăm și te putem ajuta în acest proiect de mândrie națională, căruia i s-au alăturat deja vedete precum Antonia, Inna, Alina Eremia, Toni Grecu, Proconsul, Matei Dima, Raluk, Ana Baniciu, Liviu Teodorescu, Paul Surugiu, Monica Anghel sau campioană mondială la handbal feminin, Ramona Farcău?

J.N.: Sunt trei pași simpli !În primul rând vă invit să semnați și petiția către guvernatorul Băncii Naționale a României și să o răspândiți, să îi dați share, pe Facebook și pe Instagram cu mențiunea hashtag #VremFemeiPeBancnote. Însă cel mai important, vi se cere opinia. Pe site-ul www.FemeiPeBancnote.ro gășiți 100 de femei importante pt națiunea română. Vă invit, dragi cititori, să va votați preferatele! Voi veți fi cei care veți decide cine va apărea pe bancnotă. Voi, prin decizia voastră veți crea acest moment istoric. Sunt convinsă că domnul Guvernator, o personalitate erudită, înțelege acest demers. Sunt convinsă că s-a gândit și domnia să la acest aspect, mai ales că în ani de mare sărbătoare națională, e o tradiție că statele să emită bancnote aniversare de circulație națională. Pe site-ul www.FemeiPeBancnote.ro sunt deja aproximativ 13.000 de voturi. Să scriem, astfel, împreună, istorie în România!

 

Related posts

Leave a Comment