36.800 de elevi din școlile buzoiene vor primi corn, lapte și fructe, începând cu 1 octombrie. Anunțul a fost făcut de către președintelui interimar al Consiliului Județean, Adrian Petre, care a precizat că licitația a fost finalizată, fiind deja desemnate firmele care se vor ocupa cu livrarea produselor în școli.
Noile contracte pentru distribuirea produselor în școli vor fi valabile pentru următorii patru ani. Totuși, pentru ca programul să se deruleze fără sincope de genul celor de anul trecut, autoritățile buzoiene vor montoriza atent distribuitorii. În cazul în care vor fi semnalate probleme, vor fi luate imediat măsuri.
Valorile zilnice pentru produsele alimentare distribuite elevilor au fost actualizate de Guvern: fructe și legume: de la 0,70 lei la 0,80 lei; lapte și produse lactate: de la 1,11 lei la 1,18 lei; produse de panificație: de la 0,65 lei la 0,76 lei. Actualizarea a fost necesară și ca urmare a creșterii cotei de TVA pentru produsele alimentare de la 9% la 11%”.