Emoția și bucuria au marcat, ieri, sfințirea clădirii Colegiului Național ”Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat. De Înălțarea Sfintei Cruci, în zi de mare sărbătoare, Colegiul Național ”Alexandru Vlahuță” a fost inaugurat printr-o slujbă de sfeștanie, menită să binecuvânteze noile spații în care copiii și profesorii își vor desfășura activitatea. Un sobor de preoți a oficiat slujba de sfințirea mică a apei, și a rostit rugăciuni pentru ocrotirea clădirii, pentru sănătatea copiilor și a dascălilor, dar și pentru un an școlar plin de realizări și înțelepciune. De asemenea, preoții au trecut prin fiecare clasă, stropind cu apă sfințită întreaga clădire.
După ani de așteptare, conducerea colegiului a primit cu bucurie imensă momentul revenirii acasă. Unitatea de învățământ a primit aprobare din partea Inspectoratului Școlar Județean Buzău, ca pe o perioadă de trei zile, elevii să poată învăța online, timp în care clasele vor fi amenajate corespunzător.
Emoțiile au copleșit cadrele didactice prezente la evenimentul de sfințire a clădirii. Dascălii sunt siguri că momentul inaugurării este o binecuvântare primită într-o zi sfântă.
Profesorii colegiului sunt convinși că ziua inaugurării va fi una istorică, atât pentru elevi, cât și pentru comunitatea locală.
Odată cu revenirea acasă, cadrele didactice își doresc ca elevii să se bucure de amintiri frumoase și rezultate remarcabile.
Și autoritățile locale și-au îndreptat gândurile către elevi și colectivul profesorilor de la Colegiul Național ”Alexandru Vlahuță”.
Lucrările de reabilitare a Colegiului Național ”Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat au demarat în primăvara anului 2019, timp în care elevii au învățat în clădirea Liceului Tehnologic ,,Traian Săvulescu”.
