PACIENȚII AU NEVOIE DE GRIJĂ, RESPECT ȘI ÎNCREDERE

La Spitalul Municipal din Rm. Sărat, mesajele de mulțumire ale celor internați care beneficiază de îngrijiri medicale sunt o încurajare pentru întregul personal medical. Dincolo de emoțiile, grijile și momentele dificile prin care trec atunci când ajung într-un spital, pacienții au nevoie de grijă, respect și încredere. În spatele unui diagnostic se află o poveste, o familie care așteaptă așteaptă ca cei dragi să se întoarcă sănătoși acasă. Pentru un bolnav pe un pat de spital  o vorbă bună, un gest de omenie sau atenția primită într-un moment greu pot însemna mai mult decât își pot imagina personalul medical.

Mulți pacienți se declară mulțumiți de condițiile din spital și transmit un mesaj important: experiența dintr-o unitate medicală nu înseamnă doar tratamente și proceduri, ci și felul în care oamenii sunt primiți, ascultați și îngrijiți. Uneori, recunoștința unui pacient spune totul după zile de teamă și incertitudine. Să pleci din spital cu sentimentul că ai fost îngrijit cu omenie poate fi una dintre cele mai emoționante experiențe.

La Spitalul Municipal Rm. Sărat, fiecare familie care primește vești bune reamintește că, dincolo de zidurile unui spital, cea mai importantă misiune rămâne grija și empatia pentru oameni.

Related posts