ZECI DE CAZURI DE INFECȚIE CU ROTAVIRUS

70 de cazuri de infecție cu rotavirus la copii au fost diagnosticate, anul trecut, la secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Buzău. Chiar dacă numărul de cazuri este cam același cu cel din 2024, medicii atrag atenția că virusul se poate răspândi rapid, iar la copiii sub 5 ani pot să apară complicaţii grave.

Rotavirusul este principala cauză a gastroenteritei acute la copiii cu vârste cuprinse între 6 luni și 5 ani, arată medicii. Virusul produce diaree severă, vărsături și este extrem de rezistent în mediul extern, ceea ce favorizează răspândirea rapidă, în special în colectivităţi precum grădiniţele şi şcolile, mai ales în sezonul rece.

Medicii pediatri reamintesc părinţilor că vaccinul împotriva rotavirusului, deşi nu este inclus în Programul Naţional de Sănătate şi rămâne opţional, este cea mai eficientă metodă de prevenţie și este disponibil în farmacii. Vaccinul sub formă monovalentă se administrează în două doze la vârsta de 2 luni și la 4 luni. Există și vaccin pentavalent, care necesită administrarea în trei doze la vârsta de 2, 4 și 6 luni. În plus, se recomandă respectarea regulilor stricte de igienă în colectivităţi, izolarea cazurilor simptomatice şi colaborarea activă între părinţi, cadre medicale şi unităţile de învăţământ pentru limitarea răspândirii infecţiei.

Related posts