ASOCIERE PENTRU UN PARC INDUSTRIAL

La Râmnicu Sărat se va realiza un parc industrial, în urma unei asocieri între administrația locală și Consiliul Județean Buzău. Consiliul Municipal Rm Sărat a aprobat, recent, proiectul care parafează această asociere.

Gabriel Ștefan Ionică, consilier local PNL, a avertizat autoritățile din Rm Sărat să nu propună ori să susțină în cadrul societății comerciale care va fi angrenată în realizarea parcului industrial persoane disponibilizate din administrația publică locală sau județeană.

Proiectul de hotărâre privind asocierea celor două unități administrative în scopul constituirii, organizării și funcționarii parcului industrial a fost aprobat în unanimitate de consilierii locali din Rm Sărat.

Parcul industrial ar urma să se realizeze pe o suprafață de peste 93.000 mp.

Related posts