PRIMAR BĂTUT DE VICEPRIMAR

Scandal de pomină, ieri seară, în comuna Beceni, între șefii administrației locale. Primarul localității, Adrian Burlacu, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, după ce a fost victima unei agresiuni. Burlacu, membru PNL, susţine că a fost bătut de fostul primar, social-democratul Laurențiu-Dumitru Constantin, care este acum viceprimar al comunei. Incidentul, care a avut loc într-un local din Beceni, a fost semnalat la 112 în jurul orei 20.00, chiar de primar.

Adrian Burlacu a ajuns Spitalul Județean cu o ambulanță SMURD, iar medicii de la Unitatea de Urgențe au stabilit că a suferit traumatisme în zona capului și a abdomenului.

Acesta nu este primul scandal în care sunt implicați noul primar al comunei Beceni, Adrian Burlacu, de la PNL, și fostul primar, Laurențiu Dumitru-Constantin, membru PSD. Aproape că nu este ședință a Consiliului Local Beceni în care cei doi să nu își aducă injurii. Totul a culminat cu un incident, petrecut la începutul anului, în care actualul primar și fratele acestuia ar fi agresat câteva rude ale fostului primar, aflate la săniuș pe raza comunei Bisoca. Victimele au depus plângere la Poliție împotriva primarului și a fratelui acestuia.

Related posts