PSIHOLOGII, NECESARI ÎN ȘCOLI

Prezența unui psiholog este necesară în fiecare unitate de învățământ. Este și convingerea senatorului PSD de Buzău, Liliana Sbîrnea, care recent a participat în Parlament la o dezbatere pe această temă. Discuțiile parlamentarilor au scos  în evidență necesitatea prezenței unui psiholog în fiecare unitate de învățământ, în condițiile în care doar 5% dintre elevi au avut acces până acum la serviciile unui consilier școlar. La dezbaterea organizată de Comisia pentru învățământ, tineret și sport din cadrul Senatului României s-au căutat și soluții pentru a aduce consilierii și psihologii școlari cât…

Read More

UNIREA BUZĂULUI CU ȚINTEȘTI, UN NOU PAS

Proiectul de alipire a comunei Èšintești la municipiul Buzău face un nou pas. Primăria Buzău a lansat în dezbatere publică proiectul unirii localității de lângă oraș cu municipiul reședință de județ. Prin acest demers, în prima duminică a lunii octombrie locuitorii din Buzău și localnicii Å¢intești sunt invitați la urne, pentru a vota pro sau contra fuzionării celor două localități. Primarul Constantin Toma consideră că municipiul Buzău ar deveni mult mai atractiv pentru investitori dacă și-ar majora semnificativ suprafața. Asta, în condițiile în care viitoarea autostradă A7 Ploiești-Buzău „“ Focșani…

Read More

AJUTOARE DE URGENȚĂ

12 persoane din Rm. Sărat solicită ajutoare de urgență din partea Consiliului Local Municipal. Cum bugetul acestui an a fost aprobat recent, aceasta este prima lună în care Direcția de Asistență Socială Rm. Sărat a cerut Consiliului Local să aloce sprijin financiar de urgență unor familii sau persoane singure aflate în situatii dificile. Suma totală solicitată pentru acordarea ajutoarelor de urgență este de 10.800 de lei.

Read More

SPITALUL REVINE LA NORMALITATE

Activitatea medicală a reintrat în normal la Spitalul Municipal Rm. Sărat. La începutul săptămânii, în unitatea medicală mai erau internați doar 20 de pacienți tratați pentru Covid-19, alți 102 pacienți fiind tratați pentru alte afecțiuni. De la redeschiderea spitalului, medicii din Rm. Sărat au efectuat 17 operații chirurgicale și au fost înregistrate 3 nașteri. Pacienții din Rm. Sărat care se prezintă la Camerele de Gardă au înțeles măsurile impuse de pandemie. Pacienții tratați, în prezent, pentru noul coronavirus nu prezintă forme grave de boală.

Read More

AMENDĂ PENTRU GUNOAIE ILEGALE

Amendă usturătoare primită de Primăria Rm. Sărat de la Garda de Mediu Buzău, pentru neregulile constatate pe cursul de apă al râului Rm. Sărat. Controlul a avut loc pe 12 mai, iar verificările au vizat modul în care a fost salubrizat cursul de apă Rm. Sărat și malurile acestuia, în zona municipiului. De asemenea, controlul a urmărit dacă au fost realizate și întreținute șanturile și rigolele în localitate pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor. Comisarii Gărzii de Mediu au constatat existența pe malurile Râmnicului, cât și în zona aferentă,…

Read More

COLECTAREA SEPARATĂ A DEȘEURILOR, ÎNCĂ DEFICITARĂ LA BLOCURI

Deșeurile aruncate la platforme de către cetățenii de la blocuri încă nu sunt sortate corect și depozitate corespunzător în recipiente, în ciuda tuturor campaniilor de informare și conștientizare făcute de către operatorul de salubrizare RER SUD Buzău. Colectarea separată a deșeurilor, în zona de blocuri, a reprezentat o provocare pentru cetățenii din Buzău și Rm. Sărat, încă de la început, întrucât spațiul oferit de un apartament nu este atât de generos, iar deșeurile sunt depozitate în spații comune. Aceste argumente, însă, nu pot reprezenta niște piedici pentru cetățenii responsabili. Cauzele…

Read More

ACCES GRATUIT LA INTERNET

În curând, râmnicenii se pot conecta gratuit la internet, atunci când se află la plimbare sau la cumpăraturi. Acest lucru va fi posibil în 21 de spații publice din oraș. În urmă cu doi ani, municipiul Rm. Sărat a fost declarat câștigător al programului, WiFi4EU, în urma căruia locuitorii orașului se vor putea conecta gratuit la internet, atât în spațiile publice interioare, cât și în cele exterioare. Programul europeana WiFi4EU promovează accesul gratuit al cetățenilor la internet wireless în spațiile publice interioare sau exterioare, precum parcuri, piețe și clădiri publice,…

Read More

PROIECT DE COMBATARE A SĂRĂCIEI

Autoritățile din Rm Sărat își propun noi măsuri pentru reducerea sărăciei și integrarea persoanelor nevoiașe în societate. În acest sens, municipalitatea a accesat un proiect cu bani europeni care urmărește reducerea numărului de persoane aflate în sărăcie și marginalizate. Consiliul Local Municipal Rm. Sărat a aprobat recent contribuția financiară a Primăriei la punerea în practică a acestui proiect. Parteneri în cadrul proiectului sunt Școala Gimnazială ,,Gheorghe Vernescu” și Direcția de Asistență Socială Rm. Sărat.

Read More

COȘURI DE GUNOI PERSONALIZATE

45 de coșuri de gunoi personalizate vor fi amplasate, în perioada următoare, în municipiul Rm. Sărat. Montarea acestora se realizează de către angajații Administrației Domeniului Public. Primele coșuri de gunoi stradale au fost amplasate în zona Primăriei. Autoritățile recunosc că noile coșuri de gunoi nu sunt suficiente pentru a acoperi toate zonele orașului. O problemă cu care autoritățile din Rm Sărat s-au confruntat ani la rând o reprezintă vandalizarea coșurilor de gunoi stradale.

Read More

PARCURILE, ÎN ATENȚIA AUTORITĂȚILOR

Lucrările de amenajare a celor două parcuri de la marginea municipiului Rm. Sărat vor fi accelerate în perioada următoare. De anul trecut, atât în parcul din cartierul Anghel Saligny, cât și cel din Extindere Slam s-au plantat arbori, s-au amenajat spațiile verzi și s-au realizat sisteme de irigare cu picătura. Autoritățile din Rm. Sărat estimează că lucrările de amenajare în cele două parcuri vor fi finalizate în curând. O adevărată oază de verdeață ar putea apărea și în cartierul Bariera Focșani, unde autoritățile intenționează să amenajeze cel mai mare parc din Rm. Sărat. În această primăvară, Administrația Domeniului Public a dat…

Read More