PARCURILE, ÎN ATENȚIA AUTORITĂȚILOR

Lucrările de amenajare a celor două parcuri de la marginea municipiului Rm. Sărat vor fi accelerate în perioada următoare. De anul trecut, atât în parcul din cartierul Anghel Saligny, cât și cel din Extindere Slam s-au plantat arbori, s-au amenajat spațiile verzi și s-au realizat sisteme de irigare cu picătura. Autoritățile din Rm. Sărat estimează că lucrările de amenajare în cele două parcuri vor fi finalizate în curând.

O adevărată oază de verdeață ar putea apărea și în cartierul Bariera Focșani, unde autoritățile intenționează să amenajeze cel mai mare parc din Rm. Sărat. În această primăvară, Administrația Domeniului Public a dat startul unei ample campanii de plantare de arbori. 1.500 de copaci urmează să fie plantați în zona fostelor Unități Militare, la limita dintre municipiul Râmnicu Sărat și comună Podgoria.

Related posts