Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău a decis, în premieră, să pună la punct două puncte de intervenție pe Drumul European 85 – cel mai mai periculoasă șosea din județ. Măsura va fi una temporară, în contextul în care, în această perioadă, se estimează că traficul va fi extrem de aglomerat și ar putea să întârzie autoritățile să intervină prompt la un eveniment nedorit. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, în fiecare locație va fi dislocată câte o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și de prim…
Read MoreCategorie: ADMINISTRATIV
O NOUĂ SECȚIE DE URGENȚE
Consiliul Județean Buzău are în vedere amenajarea unei Unități de Primiri Urgențe la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat. Această secție ar urma să preia urgențele medicale din oraș și din comunele limitrofe și chiar pe unele dintre victimele accidentelor rutiere care au loc pe Drumul European 85 și chiar Autostrada Moldovei. Ideea este, deocamdată, doar la nivel de discuție, deoarece trebuie parcurs un pas important în realizarea acestui obiectiv: găsirea personalului medical care va deservi această secție. Â Înființarea unei secții UPU la Rm. Sărat este extrem de necesară în condițiile în…
Read MoreAȘTEAPTĂ SĂ LE FIE REPARATE STRĂZILE
Râmnicenii și-au pierdut răbdarea așteptând să fie reparate străzile orașului, unde Compania de Apă Buzău a realizat investiții la rețeaua de apă și canalizare. Autoritățile din Rm. Sărat dau însă asigurări că arterele afectate de intervențiile la rețeaua de apă și canalizare, vor fi remediate cât de curând. Reprezentanții Primăriei susțin că întârzierea aprobării bugetului local a dus la amânarea lucrărilor. Strada Elena Cuza este una dintre arterele principale din municipiul Râmnicu Sărat, care va fi modernizată în perioada următoare. Locuitorii municipiului Râmnicu Sărat speră ca promisiunile autorităților să se…
Read MoreCONTINUĂ LUCRĂRILE DE MODERNIZARE A INFRASTRUCTURII
Continuă lucrările de modernizare a infrastructurii în Râmnicu Sărat. În această perioadă, se asfaltează străzile „Liviu Rebreanu” din cartierul Extindere Slam Râmnic și „Prutului” din cartierul Bariera Focșani. De asemenea, în cartierul Zidari se execută lucrări de extinderea rețelelor de apă și canalizare. Străzile „Liviu Rebreanu” și „Prutului” sunt modernizate prin proiectul „œReabilitare și Modernizare drumuri de interes local în municipiul Râmnicu Sărat”, derulat prin Programul Național de Investiții „œAnghel Saligny”. Investiția totală se ridică la aproximativ 6 milioane de euro.
Read MoreLUCRĂRI DE PRIMĂVARĂ
Și această primăvara a debutat, la Rm. Sărat, cu noi lucrări de amenajare și înfrumusețare a spațiilor spațiilor verzi. Echipe de la Administrația Domeniului Public, de la Serviciul Spații verzi din cadrul TUC și de la Acvaterm au realizat lucrări în toate zonele orașului. Pe lângă salubrizarea și amenajarea spațiilor verzi, s-au făcut și lucrări de toaletare a copacilor. Autoritățile din Rm Sărat fac apel și la proprietarii imobilelor nelocuite de ani buni, să le îngrijească și să mențină curățenia în curți. Autoritățile recomandă cetățenilor să aibă grijă de tot ce-i…
Read MoreConsiliul Județean Buzău continuă asfaltarea a două drumuri de importanță majoră, unul dintre ele fiind cel care facilitează legătura cu Vulcanii Noroioși. Este vorba despre modernizarea drumurilor județene 102F și DJ 220A, care duc la aceeași destinație turistică – Sătuc- Policiori- Vulcanii Noroioși. În total ar urma să fie reabilitați peste 14 kilometri de drum, valoarea proiectului, inclusiv TVA fiind impresionantă: peste 60 de milioane de euro. Primele demersuri pentru întocmirea documentațiilor tehnice și identificarea unor surse de finanțare au fost inițiate încă din perioada 2016-“2020. După 2020, autoritățile buzoiene vorbeau despre una dintre cele mai mari finanțări ce ar fi putut ajunge în județ, peste 90 de milioane de euro și ar fi vizat, printre altele, și reabilitarea tronsoanelor ce duc la acest obiectiv turistic. Banii pentru reabilitarea drumului județean către Vulcanii Noroioși au fost accesați prin Programului Național de Investiții -žAnghel Saligny-, iar cofinanțarea, circa 30 milioane de euro, va fi asigurată de Consiliul Județean. Potrivit datelor din proiect, din momentul deschiderii șantierului, vor mai trece trei ani pănă la finalizarea lucrărilor.
Consiliul Județean Buzău continuă asfaltarea a două drumuri de importanță majoră, unul dintre ele fiind cel care facilitează legătura cu Vulcanii Noroioși. Este vorba despre modernizarea drumurilor județene 102F și DJ 220A, care duc la aceeași destinație turistică – Sătuc- Policiori- Vulcanii Noroioși. În total ar urma să fie reabilitați peste 14 kilometri de drum, valoarea proiectului, inclusiv TVA fiind impresionantă: peste 60 de milioane de euro. Primele demersuri pentru întocmirea documentațiilor tehnice și identificarea unor surse de finanțare au fost inițiate încă din perioada 2016″“2020. După 2020, autoritățile buzoiene…
Read MoreREORGANIZAREA PIEȚEI, ÎN BENEFICIUL TUTUROR
Autoritățile din Râmnicu Sărat și-au propus să fluidizeze traficul în zona Pieței Centrale, dar și să ofere cumpărătorilor un acces mai facil la zona comercială. Reprezentanții Serviciului Administrare „Piețe, Târguri și Oboare” afirmă că în perioada următoare, în zonă vor fi realizate lucrări de sistematizare rutieră și vor fi amenajate noi locuri parcare. De asemenea, barierele montate în perimetrul pieței vor deveni funcționale. Autoritățile din Rm Sărat și-au propus să reorganizeze Piața Centrală, să susțină producătorii și să ofere cumpărătorilor condiții cât mai bune.
Read MoreGATA ÎN ACEST AN?
Cimitirul municipal, proiect demarat de Primăria Buzău, ca urmare a crizei locurilor de veci din oraș, ar putea fi finalizat în septembrie sau chiar în august. Anunțul a fost făcut de primarul Constantin Toma, care precizează că, deși termenul de execuție ar fi primăvara anului viitor, noul cimitir va fi gata în acest an. Există însă ceva emoții privind respectarea acestui termen. Deși administrația locală este cu plățile la zi, constructorul se confruntă cu ceva probleme financiare. Aflat în vecinătatea cartierului Micro XIV, noul cimitir, care dispune de 5,7 hectare…
Read MoreÎN PLIN PROCES DE REORGANIZARE
Piața din Râmnicu Sărat se află în plin proces de reorganizare după transformarea instituției « Piețe, Târguri și Oboare » în Serviciu de Administrare. Autoritățile din Rm Sărat vor ca Piața Centrală să redevină principala zonă de atracție pentru locuitori și să creeze un climat propice desfășurării activității comerciale. Pe viitor, reprezentanții Serviciului de Administrare « Piețe, Târguri și Oboare » intenționează să organizeze în Piața din Râmnicu Sărat mai multe târguri și expoziții menite a-i sprijini pe producători. Instituția de Interes Public « Piețe, Târguri si Oboare » Râmnicu Sărat s-a desființat în vara anului…
Read MoreO NOUĂ SUBSTAȚIE DE AMBULANȚĂ
Municipiul Buzău va avea o substație a Serviciului de Ambulanță Județean. Noua substație va fi amenajată, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, într-un fost un centru al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și va deservi cartierele Micro V și Dorobanți, din municipiu, dar și comunele din zona de est și sud-est a județului. Prin această investiție, autoritățile buzoiene urmăresc reducerea timpului de răspuns în cazurile de urgență solicitate de către cetățeni. În județul Buzău mai sunt funcționale nouă substații de ambulanță. Este vorba despre cele din municipiul Râmnicu…
Read More