Județul Buzău se confruntă cu numeroase situații de urgență, de la drumuri afectate, poduri distruse și până la reactivarea unor alunecări de teren. De asemenea, terenuri agricole au fost afectate, din cauza ploilor abundente căzute în ultima perioadă.
Multe probleme au fost semnalate în comuna Lopătari, acolo unde câteva treceri pe tuburi au fost afectate, dar rezolvate în cele din urmă. O problemă există și în ceea ce privește siguranța podului principal de la intrarea în Lopătari. Chiar dacă situația de urgență se rezolvă pentru scurt timp, la fiecare ploaie, un firicel de apă care se scurge din muntele de sare sapă lângă pilonii podului. Acest lucru a dus la apariția unor fisuri.
Remedierea situațiilor de urgență apărute este însă îngreunată din lipsă de bani, cauzată în mare parte de întârzierea cu care s-a adoptat bugetul național.
În lipsa fondurilor necesare, autoritățile iau deocamdată măsuri provizorii. Pe Drumul Județean 102 C, Trans-Cislău, grav afectat de o alunecare de teren, în urma ploilor abundente din ultima perioadă, au fost impuse restricții de circulație. Mai exact, vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 t nu mai au acces pe acest tronson de drum, în timp ce celelalte vehicule circulă doar pe un sens. Ceva mai bine se prezintă situația pe drumul dintre Sărata Monteoru și Leiculești (Tisău), care, de asemenea, a fost serios afectat. Aici, lucrările sunt în plină desfășurare deoarece, pe 18 aprilie, pe acest tronson de drum va avea loc o etapă de raliu al României.
