POLICLINICĂ ÎNCHISĂ TEMPORAR

Alertă maximă în cel mai mare ambulatoriu din județul Buzău, Policlinca „Nicolae Titulescu”, după ce o doctoriță care activează într-unul din cabinetele medicale a fost depistată pozitiv cu virusul SARS-CoV2. Este vorba despre un specialist neurolog, care pe lângă consultațiile obișnuite, aviza neurologic fișe medicale și de angajare, precum și avize pentru diferite grade de handicap. În această dimineață, echipe ale DSP Buzău au luat cu asalt Policlinca „Nicolae Titulescu”, unde au efectuat ancheta epidemiologică în acest caz. Specialiștii au încercat să afle câte persoane au intrat în contact cu…

Detalii

APARAT FUNCȚIONAL

Buzoienii vor putea fi testați de COVID-19 cu aparatul Real Time PCR aflat în laboratorul special de la Direcția de Sănătate Publică. PCR-ul a devenit oficial funcțional și stă la baza ultimelor rezultate de coronavirus de la Buzău. Personalul care lucrează cu linia de testare a urmat un stagiu de instruire la Institutul Cantacuzino. Aparatul de la Buzău pentru testarea probelor recoltate de la pacienții suspecți de infectare cu COVID 19 poate prelucra până 94 de teste, zilnic. La Buzău testele de Covid-19 sunt efectuate cu o acuratețe a rezultatului…

Detalii

TABLETE PENTRU ELEVI DIN FAMILII SĂRMANE

Primăria Buzău intenționează să achiziționeze tablete pentru toți copiii din municipiu care provin din familii cu venituri reduse. Demersul vine în contextul în care, în județul Buzău, nu mai puțin de 7.000 de copii nu pot beneficia de predarea online de acasă, din cauză că au o situație materială care nu le permite părinților să le cumpere tablete, telefoane inteligente sau calculatoare. Primarul Constantin Toma recunoaște însă că sistemul Adservio, implementat de anul trecut în școlile și liceele din municipiu, nu funcționează la parametrii așteptați. Edilul spune însă că se…

Detalii

ÎNGRIJORĂRI PENTRU CIOLACU

Îngrijorare maximă și la Buzău, după incidentul de ieri, când liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a fost la un pas să leșine, în timpul unei conferințe de presă susținute la sediul PSD din București. Deși Ciolacu a ajuns imediat la Spitalul Militar, iar analizele medicale au arătat că liderul social-democrat a suferit o simplă cădere de calciu, principalii săi colaboratori din Buzău l-au contactat imediat pentru a afla mai multe amănunte despre starea sa de sănătate. Președintele Consiliului Județean Buzău și președinte executiv al PSD Buzău, Petre Emanoil Neagu…

Detalii

IRIGAȚIILE, TOT MAI NECESARE

Întinsele câmpii galbene cu rapiță, din alți ani, de o parte și cealaltă a drumurilor din toată țara, sunt acum o raritate. Seceta instalată de la jumătatea anului trecut a lovit aceasă cultură atât de tare încât lanurile neirigate s-au uscat complet. Unul dintre cei mai mari cultivatori de rapiță, de la granița județelor Buzău și Prahova, nu a mai văzut niciodată distrugeri așa de mari produse de secetă. Din fericire pentru fermierul buzoian, în mare parte, cultura de rapiță înființată în vara anului trecut este irigată. Diferența este uimitoare:…

Detalii

O NOUĂ SOCIETATE DE TERMOFICARE

La iarnă, buzoienii, dar și instituțiile din municipiu, care încă nu s-au debransat de la sistemul centralizat de incalzire, vor beneficia de căldură și de apă caldă, de la o nouă societate de producere si distribuire a agentului termic. În exclusivitate, în emisiunea News Express de la TV Sud Est, primarul Constantin Toma a anunțat că noua firmă a municipalității se va numi RAM TERMO VERDE. Proiectul de hotărâre privind înființarea noii societăți de termoficare va fi aprobat de Consiliul Local Municipal Buzău în această lună. Edilul Buzăului precizează că,…

Detalii

ÎI CERE DEMISIA

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, solicită public demisia prefectului județului, Leonard Dimian, cerere care a fost trimisă și Ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela. Primarul îi impută prefectului de Buzău proasta gestionare a situației din cartierul Poștă. Totodată, edilul îi solicită prefectului Leonard Dimian să anuleze decizia de intrare în carantină a cartierului Poștă, precizând că de pe urma acestei măsuri au de suferit nu numai cetățenii din cartier, ci și anumiți oameni de afaceri care au prejudicii grave din cauza restricțiilor impuse în zonă. Solicitarea primarului a fost trimisă astăzi,…

Detalii

VIAȚA ÎN CARANTINĂ

Viața merge mai departe în cartierul Poștă, din municipiul Buzău, zonă în care a fost instituită carantină timp de două săptămâni. Pentru că în cartier nu există niciun bancomat, de ieri agenții poștali au început să distribuie oamenilor pensiile și alte  drepturi financiare. Poștașii au purtat echipamente de protecție, banii au fost distribuiți în plicuri, iar la ieșirea din zona de carantină au urmat procedurile stabilite pentru dezinfectare. Locuitorii din cartierul Poștă se adaptează din ce în ce mai bine restricțiilor impuse de autorități. În puținele magazine din cartier, oamenii…

Detalii

PLOILE DIN WEEKEND, TARDIVE PENTRU GRÂU

Precipitațiile din ultimele zile au prins bine agriculturii, însă pentru culturile de câmp, ploile au venit prea târziu. Cel mai afectat este grâul care, lovit mai întâi în iarnă de un ger năprasnic care l-a găsit fără stratul protector de zăpadă, a fost afectat foarte tare în primăvară, de seceta prelungită. Pământul s-a uscat atât de tare, încât orice lucrare agricolă este sortită eșecului. Pe lângă ploile din weekend, doar alte precipitații de cel puțin 50 de litri pe metru pătrat, căzute însă într-un interval mai lung de timp, ar…

Detalii

IZOLETĂ LA SPITALUL JUDEȚEAN

De astăzi, Spitalul Județean de Urgență Buzău are o izoletă pentru transportul pacienților suspecți sau infectați cu coronavirus. Echipamentul a fost achiziționat de către Consiliul Județean Buzău, la solicitarea conducerii cele mai mari unități spitalicești, în urma consultărilor pe care le-a avut cu medicii și cu consiliul director. Valoarea izoletei se ridică la aproape 30.000 de lei fără TVA. Recent, în județul Buzău, s-a semnalat o crestere alarmanta a persoanelor infectate cu COVID-19, ceea ce a reprezentat un semnal de alarma pentru autoritățile buzoiene. Presedintele Consiliului Judetean anunță că dacă…

Detalii