DIN NOU, LA EI ACASĂ

Multe emoții și o bucurie firească. Așa au trăit zeci de râmniceni revederea locurilor natale, în cadrul celei de-a XI- a ediții a evenimentului ,,Râmniceni la ei acasă”. Veniți din toate colțurile țării sau chiar din străinătate, în orașul din care au plecat, râmnicenii s-au întâlnit în Sala Mare a Primăriei. Pe parcursul zilei, invitații au avut parte de numeroase surprize. O vizită în comuna Dumitrești, din fostul județ Râmnicu Sărat, le-a umplut inimile de bucurie. Și în acest an, organizatorii au reușit să le ofere oaspeților o zi de…

Detalii

SĂRBĂTORIȚI LA NUNTA DE AUR

Jumătate de secol de iubire, încredere, sprijin reciproc, răbdare și dăruire. Asta au sărbătorit ieri cuplurile din Râmnicu Sărat, ajunse la 50 de ani de căsnicie. Anul acesta, râmnicenii care au sărbătorit nunta de aur au primit din partea Consiliului Municipal diplome de onoare, flori, dar și câte 1.000 de lei. Autoritățile din Rm Sărat consideră că toți cei care sărbătoresc cinci decenii de căsnicie sunt dovada vie a puterii dragostei, a familiei trainice și a valorilor care se transmit din generație în generație. Cuplurile aniversate au mai avut parte…

Detalii

CONTAINERE PENTRU COLECTAREA HAINELOR UZATE

Râmnicenii au la dispoziție containere speciale pentru colectarea hainelor și textilelor uzate. De la începutul acestui an, România are obligația să colecteze selectiv deșeurile textile, acestea fiind separate de celelalte deșeuri menajere. Operatorul de salubrizare a amplasat în oraș șapte containere destinate special deșeurilor textile. Șase dintre acestea sunt instalate în zona blocurilor, iar unul în cartierul de case, Anghel Saligny. Autoritățile din Rm. Sărat afirmă că, pe viitor, astfel de containere vor fi amplasate în mai multe puncte din oraș. Cetățenii trebuie să depoziteze separat articolele vestimentare, dar și…

Detalii

IMPLICAȚI ÎN NUMEROASE PROIECTE

Elevii Școlii Gimnaziale ”Vasile Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat vor avea posibilitatea să se perfecționeze și să pună în practică cunoștințele, dar și să participe la competiții  și la schimburi de experiență. Pe lângă educația formală, tinerii vor fi angrenați în numeroase proiecte și concursuri. Tradiționalul concurs ”Cupa Vasile Cristoforeanu la șah” se va desfășura și în acest an școlar. La Școala Gimnazială ,,Vasile Cristoforeanu”, anul școlar a debutat cu un proiect Erasmus+, ,,Verde la educație, digital la viitor” , finanțat din fondurile Uniunii Europene, prin Agenția Națională de Programe Comunitare…

Detalii

ANIVERSAȚI LA NUNTA DE AUR

56 de cupluri, care au împlinit sau împlinesc, anul acesta, 50 de ani de căsătorie, vor fi aniversate, mâine, la Rm. Sărat. Fondul de premiere a cuplurilor aflate la nunta de aur a fost aprobat recent de Consiliul Local, fiecare cuplu urmând a fi premiat cu câte 1.000 de lei. Sumele vor fi acordate pe baza copiei certificatului de căsătorie a celor doi soți în viață. Aniversarea râmnicenilor care sărbătoresc jumătate de secol de căsnicie va avea loc la Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, acolo unde seniorii vor…

Detalii

ATACURILE URȘILOR, O MARE PROBLEMĂ

Viața omului este fie prioritară. Este opinia autorităților buzoiene în contextul atacurilor tot mai frecvente ale  animalelor sălbatice în special în zona de munte a judetului. Anul acesta, județul Buzău are atribuită o cotă de 28 de exemplare, pentru extragerea prin împușcare a urșilor. Autoritățile consideră că numărul este mult prea mic în comparație cu numărul atacurilor semnalate de localnici. Și în apropierea municipiului Râmnicu Sărat, în comuna Topliceni, a fost semnalată, în acest an, în repetate rânduri, prezența ursului. Mai mult, în primăvară, ursul a fost văzut, într-o dimineață,…

Detalii

RÂMNICU SĂRAT, FĂRĂ ADMINISTRATOR PUBLIC

Primăria Rm. Sărat nu mai are administrator public. Recent, fostul adminsitrator public, Florin Ceparu, a fost numit, prin concurs, directorul Clubului Sportiv Municipal. Edilul Sorin Cîrjan consideră că Primăria își poate desfășura activitatea și fără administrator public, iar Florin Ceparu, în noua sa funcție, va reuși să se ocupe, atât de activitatea sportivă, cât și de educația non-formală. Florin Ceparu a ocupat funcția de administrator public al Primăriei Râmnicu Sărat din anul 2017.

Detalii

DORESC NOI REZULTATE DE TOP

Dascălii Colegiului Național ,,Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat își propun noi rezultate de top, în acest an. Obișnuiți deja cu performanța școlară și cu rezultate de excepție, profesorii liceului își doresc performanțe notabile,  atât la examenele de Bacalaureat, cât și la Evaluarea Națională. Ca și în anii trecuți, dascalii colegiului și-au propus rezultate remarcabile și la concursurile și olimpiadele școlare. Conducerea colegiului consideră că desfășurarea cursurilor dimineață este mult mai indicată. Acest lucru s-ar putea întțmpla odată cu mutarea elevilor în clădirea de care aparțin, atunci când cei mai mulți…

Detalii

SOLICITĂ SPRIJINUL PĂRINȚILOR

Autoritățile din Râmnicu Sărat solicită părinților care au  copii înscriși la Clubul Sportiv Municipal să sprijine financiar activitatea sportivă a micuților. Primarul municipiului, Sorin Cîrjan, afirmă că un astfel de sprijin este necesar în actualul context economic dificil. Autoritățile intenționează să introducă o taxă pentru sportivii înscriși la secțiile Clubului Sportiv Municipal. Responsabilii CSM Râmnicu Sărat nu cred, însă, că taxele instituite vor duce la scăderea numărului de copii care aleg să practice o activitate sportivă.

Detalii

ȚINTESC PERFORMANȚA

Școala Gimnazială ,,Vasile Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat țintește în permanență performanța. Conducerea unității de învățământ și-a propus ca, și anul acesta, elevii să obțină un procent foarte bun la Evaluarea Națională. Începând cu viitorul an școlar, conducerea unității intenționează să introducă mai multe clase în programul de dimineață. Anul acesta, reprezentanții Școlii Gimnaziale,,Vasile Cristoforeanu” au pus la dispoziția Liceului Teoretic ”Ștefan cel Mare” spațiile Localului 2, pentru ca liceenii să-și poată desfășura activitatea pe perioada reabilitării energetice a clădirii de care aparțin. Totodată, reprezentanții unității de învățământ vor să mențină…

Detalii