AUTOBUZE ELECTRICE, DIN PRIMĂVARĂ

Râmnicenii vor putea circula pe traseele din oraș cu cele opt autobuze electrice din primăvara acestui an. Autobuzele au fost achiziționate prin fonduri europene, în urma proiectului de mobilitate urbană, derulat de administrația locală. Cinci dintre mijloacele de transport sunt prevăzute cu 30 locuri, iar trei au 56 de locuri, capacități suficiente pentru operarea serviciului de transport public local din municipiul Râmnicu Sărat. Autobuzele electrice vor fi introduse pe trasee la începutul lunii mai. În următoarele două săptămâni, râmnicenii sunt invitați să testeze noile mijloace de transport în comun. Potrivit…

Detalii

ȘCOLI REABILITATE

Autoritățile din Râmnicu Sărat doresc reabilitarea clădirilor mai multor unități de învățământ din municipiu. Consiliul Local Municipal a aprobat, recent, documentația tehnico-economice și a indicatorii tehnico-economici în vederea renovării clădirii Școlii Gimnaziale ,,Constantin Brâncoveanu”, a Liceului Teoretic Ștefan cel Mare și continuarea lucrărilor de construire a clădirii Grădiniței cu Program Normal Nr.1 din municipiul Râmnicu Sărat. Renovarea clădirii Școlii Gimnaziale ,,Constantin Brancoveanu,, și a Liceului Teoretic Ștefan cel Mare se va finanța prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027. De asemenea, continuarea lucrărilor de construire a clădirii Grădiniței cu Program Normal Nr.1…

Detalii

7 ANI DE PROVOCĂRI

Este administrator public al municipiului Râmnicu Sărat de șapte ani, timp în care a promovat numeroase proiecte pentru dezvoltarea orașului. Este vorba despre Florin Ceparu, care din anul 2017, ocupă această funcție în cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Sărat. Ceparu mulțumește tuturor celor care s-au alăturat inițitivelor sale, fie ei reprezentanți ai instituțiilor publice locale, ai unităților de învățământ sau simpli cetățeni care s-au implicat în binele comunității locale de-a lungul anilor. Florin Ceparu consideră că munca sa este extrem de motivantă, chiar dacă șapte ani i-au oferit multe provocări. Administratorul public al orașului…

Detalii

ATENȚIE LA LOCURILE DE JOACĂ!

Fiți foarte atenți la modul în care copiii folosesc aparatele de la locurile de joacă. Este recomandarea făcută de către reprezentanții Administrației Domeniului Public din Râmnicu Sărat părinților care îi însoțesc pe cei mici la locurile de agrement. Recent, angajații ADP au inventariat toate locurile de joacă din oraș și au identificat mai multe tobogane avariate. Dacă toboganele nu vor fi folosite responsabil, reprezentanții ADP vor fi nevoiți să le desființeze. Pentru a nu pune în pericol viața copiilor, râmnicenii pot sesiza reprezentanții ADP, dacă constată anumite nereguli în funcționarea…

Detalii

FOIȘOR DE LECTURĂ

O nouă inițiativă a Bibliotecii Municipale ,,Corneliu Coposu” din Râmnicu  Sărat. Conducerea instituției de cultură intenționează să amenajeze, anul acesta, în curtea din spatele bibliotecii, un foișor pentru toți iubitorii de carte și cultură. Spațiul ar putea găzdui, în sezonul cald, mai multe evenimente în aer liber. Proiectul este gândit cu scopul de a aduce comunitatea mai aproape de evenimentele culturale și educaționale.

Detalii

PROIECTE ȘI INVESTIȚII

Numeroase evenimente culturale, lansări de cărți, conferințe, dar și expoziții au fost găzduite, anul trecut, de Biblioteca Municipală ,,Corneliu Coposu” din Râmnicu Sărat. Conducerea instituției afirmă că 2023 a fost un an bogat în proiecte culturale și speră ca acestea să continue și în acest an. Nu doar proiectele culturale au fost în atenția conducerii bibliotecii din Rm. Sărat, anul treut, ci și investițiile. Una dintre cele mai importante a vizat renovarea și transformarea pivniței într-un spațiu destinat activițăților culturale. Conducerea Bibliotecii Municipale ,,Corneliu Coposu” din Râmnicu Sărat intenționează ca…

Detalii

MOMENTE EMOȚIONANTE LA ZIUA UNIRII

Momente emoționante, astăzi, și la Râmnicu Sărat, la evenimentele dedicate Unirii Principatelor Române. Manifestările au debutat cu un marș din zona centrală a municipiului, de la blocurile turn, și au continuat cu o horă în fața Primăriei și cu un spectacol muzical, organizat de Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu”. În fața Primăriei municipiului Râmnicu Sărat, participanții și autoritățile locale s-au prins în hora unirii. La evenimentul aniversar dedicat zilei de 24 ianuarie au participat elevi, cetățeni, dar și autoritățile locale și județene. Autoritățile din Rm Sărat consideră că unirea principatelor române…

Detalii

FERIȚI DE FRIG

Este foarte frig, mai ales pe timpul nopții, însă câinii din padocul Serviciului de Ecarisaj al Administrației Domeniului Public Râmnicu Sărat nu duc lipsă de îngrijire. În prezent, în padocul de la ADP sunt adăpostiți aproximativ 50 de câini fără stăpân. Râmnicenii care vor să-și facă un prieten patruped sunt invitați la padoc, pentru a adopta un exemplar. Iubitorii de animale, interesați să adopte un câine, se pot adresa unității de pe strada Armoniei, Nr. 58 bis, din Râmnicu Sărat. Vizitele la adăpost și revendicările câinilor fără stăpân se pot face…

Detalii

 INVITAȚI LA MICA UNIRE

Mica Unire va fi marcată și la Râmnicu Sărat. Râmnicenii sunt invitați, miercuri, 24 ianuarie, începând cu ora 11.00, la Marșul Unirii Principatelor Române. Evenimentul va debuta cu o defilare, care va începe din zona centrală a municipiului, de la blocurile turn. Manifestările dedicate Micii Uniri vor continua la Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu”,  cu un spectacol muzical, susținut de grupul vocal Melody, ansamblurile folclorice ,,Crăițele”, ,,Edera”, ,,Plaiuri râmnicene” , ,,Dorulețul”, grupul vocal ,,Mugurașii râmniceni”, dar și alți interpreți ai Centrului Cultural. Manifestările dedicate Micii Uniri sunt organizate de Consiliul Local Municipal,…

Detalii

ATELIER DE PICTURĂ PENTRU ADULȚI

Eveniment cultural inedit la Rm. Sărat! Este vorba despre  atelierul de pictură pentru adulți ,,Icoane pe sticlă”, eveniment organizat de Muzeul Municipal, pe fondul expoziției de icoane „Precum în cer, așa și pre pământ”. Invitatul special al manifestării dedicate Zilei Culturii Naționale a fost pictorul Andrei Mircea N. Holban. Organizatorii evenimentului au pus la dispoziția participanților toate materialele necesare, iar participarea a fost gratuită. Atelierul s-a adresat tuturor iubitorilor de frumos, aflați în căutarea unui mod simplu și inedit de a aduce mai multă culoare în viața lor. Pentru că…

Detalii