CONVINȘI CĂ VOTUL LOR CONTEAZĂ

Râmnicenii au venit, astăzi, la urne, convinși că fiecare cetățean trebuie să fie responsabil și să-și exprime dreptul la votul. Dacă în prima parte a zilei, numărul celor care au călcat pragul secțiilor de votare era mic, după prânz, râmnicenii au venit în număr ceva mai mare la urne. Și de această dată, persoanele vârstnice au fost primele care s-au grăbit să-și exprime votul. La Secția de Votare Nr. 83 din cadrul Școlii Gimnaziale ”Vasile Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, în jurul orei 14.00, prezența la vot se apropia de 25…

Detalii

EVENIMENTE CULTURALE REMARCABILE

Evenimente culturale remarcabile la cea de-a treia ediție a Caravanei „Serile Filmului Românesc”, care se desfășoară, zilele acestea, la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat. Și în acest an, festivalul s-a bucurat de invitați de marcă: actorul și regizorul Horațiu Mălăele, criticul de film Irina-Margareta Nistor și actorul Alexandru Bindea. Evenimentul a debutat, joi seara, cu o conferință de presă, dar și cu două producții de excepție: ”Luca” și ”Sunt un orb”, un spectacol one man show cu Horațiu Mălăele. În următoarele seri, spectatorii pot viziona filmele ”Moromeții 3” ,”Cuibul de viespi”,  ”America, venim!”,…

Detalii

TEHNOLOGII DE ULTIMĂ GENERAȚIE ÎN TRANSPORT

De anul viitor, societatea TUC Râmnicu Sărat dorește să implementeze tehnologiile de ultimă generație pentru transportul în comun. Încă din acest an, conducerea societății a demarat introducerea sistemului de e-ticketing, cu scopul de a monitoriza sistemul de transport public de călători și a îmbunătăți calitatea serviciilor de transport asigurate călătorilor. Cu ajutorul acestui nou sistem performant, călătorii vor avea posibilitatea de a achiziționa bilete sau abonamente în sistem electronic. Societatea Transport Urban de Călători din Râmnicu Sărat este subordonată Consiliului Local Municipal și prestează servicii către populaţie, principala activitate fiind…

Detalii

SEZONUL VIROZELOR

Este sezonul virozelor, iar la Camerele de Gardă ale Spitalului Municipal Râmnicu Sărat se prezintă, zilnic, persoane diagnosticate cu diferite infecții respiratorii. Deși numărul răcelilor nu este mare, bătrânii, copiii şi bolnavii cronici trebuie să se protejeze în această perioadă, deoarece sunt cei mai expuşi îmbolnăvirilor. Medicii spitalului din Râmnicu Sărat au tratat și cazuri de Covid-19, însă, din fericire, toate au fost forme ușoare și medii ale bolii. În această perioadă, medicii recomandă evitarea aglomerației și expunerea la frig, păstrarea unei igiene corespunzătoare și o îmbrăcăminte adecvată.

Detalii

SFATURI DUPĂ DESCHIDEREA AUTOSTRĂZII

De ieri după amiază, șoferii pot circula pe loturile 1 și 2 ale tronsonului Buzău-Rm. Sărat din Autostrada Moldovei. În acest context, polițiștii din Buzău au o serie de sfaturi pentru conducătorii auto care vor folosi tronsonul de autostradă, care leagă municipiile Buzău și Râmnicu Sărat. Oamenii legii le recomandă șoferilor să fie foarte atenți la intrarea pe autostrada. Una dintre variantele de intrare pe A 7 este banda de accelerare situată pe Drumul European E85, în proximitatea intersecției cu Drumul Județean 203, în zona Autorola, iar cealaltă este prin…

Detalii

SERI DE FILM DE NEUITAT

Râmnicenii sunt invitați la film. În perioada 21 – 23 noiembrie, Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” Râmnicu Sărat organizează cea de-a treia ediție a Caravanei „Serile Filmului Românesc”. Invitații de marcă ai  evenimentului vor fi actorul și regizorul Horațiu Mălăele, criticul de film Irina-Margareta Nistor și actorul Alexandru Bindea. Producțiile ”Moromeții 3” , ”Luca”, ”Cuibul de viespi”,  ”America, venim!” și “Sunt un orb”, un spectacol one man show cu Horațiu Mălăele, vor face cu siguranță deliciul spectatorilor. Nici copii nu au fost uitați, iar desenele animate care vor rula îi vor fermeca pe cei…

Detalii

PREGĂTIRI DE IARNĂ

Pe hârtie, autoritățile buzoiene par pregătite pentru primul episod de ninsori consistente al iernii. Reprezentanții Consiliului Județean Buzău, dar și cei ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri au încheiat noi contracte de deszăpezire astfel încât să se poată interveni cu eficiență pe toate drumurile din județ, în caz de viscol. Vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Petre, spune că firmele, aceleași de ani de zile, sunt pregătite să curețe de nămeți drumurile județene și naționale. Adrian Petre este ferm convins că nu vor fi probleme nici în  unele zone cheie din…

Detalii

AU CĂLĂTORIT GRATUIT

780 de pensionari din Râmnicu Sărat au beneficiat, pe parcursul acestui an, de gratuitate pe mijloacele de transport public din municipiu. Această facilitate a fost aprobată la începutul anului de către Consiliului Local Municipal și îi vizează pe seniorii cu domiciliul în Râmnicu Sărat, cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 lei pe lună. Societatea de Transport Urban de Călători Râmnicu Sărat a acordat pensionarilor, la cerere, un număr de 10 bilete de călătorie pe lună în mod gratuit, cu valabilitate până la sfârșitul anului calendaristic. Autoritățile speră ca,…

Detalii

VIZITĂ LA ȘANTIERUL ÎNCHISORII

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a organizat o vizită la șantierul deschis pe sit-ul fostei închisori politice de la Râmnicu Sărat, în perspectiva realizării Memorialului „Închisoarea Tăcerii” și  a Centrului Educațional privind Comunismul în România. Vizita a fost realizată cu scopul de a marca împlinirea a 37 de ani de la Revolta anticomunistă a muncitorilor din Brașov. Daniel Șandru, președintele executiv al Institutului, a apreciat că începerea lucrărilor de reabilitare a fostei închisori este un moment extrem de important în istoria de aproape a 20…

Detalii

PREGĂTIRI PENTRU 1 DECEMBRIE

Au început pregătirile pentru Ziua Națională a României, la Râmnicu Sărat.  Administrația Domeniului Public va achiziționa noi steaguri pentru a decora principale străzi ale orașului cu ocazia Zilei de 1 Decembrie. În fiecare an, de Ziua Națională, Primăria municipiului Râmnicu Sărat a fost decorată cu drapelul național. De asemenea, râmnicenii au arborat la case, porți sau ferestre tricolorul României.

Detalii