O relație normală și bună! Așa prevede primarul Buzăului Constantin Toma, relația sa, pe viitor, cu fostul lider al PSD, Marcel Ciolacu, în cazul în care acesta din urmă ar ajunge președinte al Consiliului Județean, în urma alegerilor parțiale din 7 decembrie. Declarațiile survin în contextul în care Toma l-a criticat dur pe fostul premier, după alegerile pentru președinția României. Și acum, edilul Buzăului consideră că Marcel Ciolacu a făcut multe greșeli și că ar fi vinovat de situația economică a țării. Constantin Toma spune că a fost anunțat chiar…
DetaliiAFACERE DEJUCATĂ
Afacere cu ghinion pentru 5 contrabandiști buzoieni. Ei au fost luați pe sus, ieri, de către polițiști, chiar când încercau să vândă țigări de contrabandă, în zona centrală a municipiului Buzău. Cercetările polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au arătat că persoanele implicate sunt doi bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 36 și 59 de ani, toți din Buzău. Ulterior, oamenii legii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, peste 36.000 de ţigarete. Cele 5 persoane au fost duse la sediul Poliției pentru audieri și au…
Detalii“ZILELE RECOLTEI”, LA PRIMA EDIȚIE
Râmnicenii, și nu numai ei, sunt invitați, la sfârșitul acestei săptămâni, la un eveniment plin de arome și culoare. Vineri, sâmbătă și duminică, are loc prima ediție a ”Zilelor Recoltei”. Numeroși producători agricoli și comercianți vor fi prezenți într-un cadru special amenajat, pe Șoseaua Podoriei, pe terenul de fotbal din incinta fostelor unități militare. Organizatorii speră ca evenimentul să devină o tradiție pentru producătorii și comercianții din zonă. Alături de legume, fructe și alte produse de sezon, publicul se va putea bucura și de un parc de distracție, plimbări cu ponei,…
DetaliiADĂPOST PENTRU OAMENII STRĂZII
Râmnicu Sărat are un adăpost care va găzdui, pe timpul nopții, persoanele fără un acoperiș deasupra capului. Adăpostul este amenajat în urma unei asocieri între municipiul Râmnicu Sărat, Direcția de Asistență Socială și Fundația ”Săndulache”. În această perioadă se realizează demersurile tehnice, pentru ca Direcția de Asistență Socială să intre în posesia donației acestui centru. Adăpostul pentru oamenii străzii este construit în cartierul Alecu Bagdat și va putea găzdui 10-15 persoane. Centrul va funcționa doar pe timpul nopții, iar clădirea va fi supravegheată de un administrator. În vara anului 2023,…
DetaliiO ZI DEDICATĂ LECTURII
Astăzi, a fost o zi dedicată lecturii, la Biblioteca Municipală ”Corneliu Coposu” din Râmnicu Sărat. În cadrul programului ”Școala Altfel”, elevii Colegiului Național ”Alexandru Vlahuță” au făcut un scurt popas în fascinanta lumea a cărților. A fost încă o provocare la lectură pentru ei, dar și un îndemn de a citi cât mai mult. Pentru că anul 2025 marchează 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, vizita elevilor s-a concentrat în jurul operei mareului poet național. În cadrul programului ”Săptămâna Altfel”, profesorul Răzvan Chirac a participat, împreună cu…
DetaliiBUZOIENII OVIDIU IONESCU ȘI EDI IONESCU, VICECAMPIONI EUROPENI
Performanță extraodinară pentru tenisul de masă românesc, dar și pentru cel buzoian! Echipa masculină a României, avându-i în componență pe buzoienii Ovidiu Ionescu și Eduard Ionescu a devenit vicecampioană europeană. Medalia de argint cucerită la Campionatul European din Zadar (Croația), este și prima obținută de România în competiția continentală. Ultima medalie europeană a echipei masculine, cea de bronz, a fost cucerită acum 16 ani, iar până atunci România mai bifase șase semifinale. Lotul condus de antrenorul principal Andrei Filimon i-a avut în componență, pe lângă buzoienii Eduard Ionescu și Ovidiu…
DetaliiSUB SEMNUL ÎNTREBĂRII
Desființarea bucătăriilor din centrele de plasament sau azilele de bătrâni, din județul Buzău, și înlocuirea acestora cu o firmă de catering, pare o măsură greu de implementat. O spun reprezentanții din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, care consideră că o astfel de decizie nu se ia peste noapte, ci trebuie bine analizată. Șefii Direcției de Protecție a Copilului explică faptul că de astfel de servicii este nevoie în continuare, în condițiile în care unele centre sociale au parte de beneficiari cu nevoi speciale. Decizia de externalizare a…
DetaliiDISPOZIȚIE de convocare a Consiliului Local în şedința de lucru extraordinară (convocată de îndată) în data de 23.10.2025
DISPOZITIE de convocare a Consiliului Local in şedinta de lucru extraordinara (convocata de indata) in data de 23.10.2025 Primarul Municipiului Rm. Sarat, judetul Buzau Avand in vedere prevederile art.133, alin.(2), lit.a) si art.134, alin.(1), lit.a) si alin.(4) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare coroborat cu Regulamentul de organizare si functionare al Consiliului Local al Municipiului Rm.Sarat, cu modificarile si completarile ulterioare; In temeiul art. 196, alin.(1), lit.b) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; DISPUN: Art.1. (1) Se…
DetaliiLUCRĂRI PE FINAL
Lucrările la autobaza destinată transportului urban de călători din Râmnicu Sărat se apropie de final. Reprezentanții societăți TUC estimeacă că autobaza va fi dată în folosință, anul viitor, și va fi destinată celor opt autobuze electrice, care au fost achiziționate cu fonduri europene, în cadrul unui proiect de mobilitate urbană. Depoul va fi prevăzut cu opt stații de încărcare, atelier mecanic, spălătorie, birouri, zonă de așteptare pentru călători, dar și o zonă de parcare. De asemenea, depoul va găzdui și centrul de monitorizare al transportului public din Rm. Sărat. Proiectul…
DetaliiEVENIMENT DEDICAT EDUCAȚIEI TIMPURII
Un eveniment de excepție, dedicat educației timpurii, a fost găzduit de municipiul Râmnicu Sărat, în acest weekend. Este vorba despre proiectul „Practici Educaționale Progresive în Creșe și Grădinițe”, care a reunit dascăli din șapte județe ale țării. La proiectul desfășurat sub semnul prieteniei, al inspirației și al colaborării, au participat cadre didactice, directori și inspectori școlari care au împărtășit experiențe și s-au bucurat împreună de frumusețea profesiei de educator. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Buzău, dar și inspectori din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, precum…
Detalii