DEMERS COMUN PENTRU SĂNĂTATE

Autoritățile locale din Râmnicu Sărat nu vor ca Spitalul Municipal să redevină unitate suport pentru tratarea cazurilor de COVID-19. Reprezentanții Primăriei și consilierii locali vor să facă front comun în menținerea Spitalului Municipal ca unitate pentru tratarea tuturor pacienților din zona Râmnicului. La ultima ședință a Consiliului Local Municipal, Sorin Cîrjan, primarul municipiului Râmnicu Sărat, a propus aleșilor locali formularea unui memoriu către Ministerul Sănătății, Direcției de Sănătate Publică și Prefecturii Buzău, prin care să informeze că nu vor accepta ca spitalul să redevină unitate suport pentru tratarea pacienților infectați…

Read More

MEDICI NOI

Spitalul Municipal Râmnicu Sărat are noi medici. Recent, pe secțiile Chirurgie, Oftalmologie și Radiologie au fost angajați noi specialiști. Posturile au fost scoase la concurs de mai mult timp, de către unitatea sanitară. Conducerea Spitalului Municipal Râmnicu Sărat caută medici specialiști și pentru alte secții și compartimente. Medicină Internă, Neurologie și Cardiologie sunt doar câteva dintre secțiile unității care au nevoie de personal medical. În ultimii ani, conducerea spitalului ramnicean a facut o serie de demersuri pentru a atrage noi specialisti.

Read More

S-A REDESCHIS SPITALUL!

Zi extrem de importantă, astăzi, pentru pacienții din zona Rm. Sărat. În această dimineață, Spitalul Municipal Rm. Sărat s-a redeschis și pentru bolnavii non-covid. Momentul a fost așteptat cu mare nerebdare, atât de locuitorii din Rm. Sărat și comunele arondate, cât și de întregul personal medical. Autoritățile din Rm Sărat fac un apel către toți pacienții să dea dovadă de înțelegere față de corpul medical și să respecte toate regulile care se impun, în actualul context epidemiologic. Momentul redeschiderii unității medicale a fost așteptat de multă vreme de reprezentanții Spitalului…

Read More

UN NOU CONCURS PENTRU MEDICI

Este mare nevoie de medici și, tocmai din acest motiv, conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău vrea să organizeze un nouă rundă de angajări. Ieri, cea mai mare unitate sanitară din județ a anunțat că a vacantat cinci posturi de medic, pe diferte specializări. Asta, după ce, luna trecută, șase absolvenți de medicină s-au arătat dispuși să lucreze la Spitalul Județean. Pentru a atrage medici la Spitalul Județean Buzău, Consiliul Județean oferă mai multe facilități. Medicii care vin din alte localități să profeseze la spitalul din Buzău beneficiază de decontarea cheltuielilor de…

Read More

ȘCOALĂ ÎN CLASĂ, DOAR DACĂ SE VACCINEAZĂ PROFESORII

Vaccinarea în masă a cadrelor didactice este singura soluție pentru ca, din toamnă, orele de curs în școli să se desfășoare în clasă, și nu online. Este  avertismentul transmis de autoritățile sanitare buzoiene directorilor de școli din județ, în cadrul unei  întâlniri organizate la Buzău de Ministerul Educației. În acest moment, în județul Buzău, doar 51 la sută dintre angajații școlilor și grădinițelor s-au vaccinat cu ser anti-Covid. În același context, medicii epidemiologi precizează că  este foarte important ca elevii să aibă la dispoziție, permanent, recipiente cu substanțe dezinfectante. Totodată,…

Read More

CADRE MEDICALE EPUIZATE

În secțiile Terapie Intensivă, Boli Infecțioase și Pneumologie ale Spitalului Județean Buzău nu mai sunt locuri pentru pacienții diagnosticați cu COVID-19. Deoarece situația critică durează deja de câteva săptămâni, medicii, asistentele și infirmierele din aceste secții fac față din ce în ce mai greu afluxului de pacienți. Formele de boală cu care buzoienii se prezintă la spital sunt mai grave decât cele din valul 2 al Pandemiei. Tot mai mulți pacienți ajung la medic cu afectare pulmonară serioasă. Chiar și după spitalizare, pacienții merg acasă dependenți de oxigen, dar și…

Read More

SECȚII PLINE CU PACIENȚI NON-COVID

Spitalul Județean din Buzău are toate secțiile pline aproape de capacitate maximă! Și nu e vorba doar despre secțiile care îngrijesc pacienți infectați cu virusul Sars-Cov-2, ci și cele cu persoane care suferă de alte boli. Este semnalul de alarmă tras de managerul unității medicale, Claudiu Damian, în ceea ce privește situația reală cu care se confruntă personalul celui mai mare spital din județ. Un motiv al aglomerării secțiilor Spitalului Județean cu pacienți non-Covid este și faptul că al doilea cel mai mare spital din județ, cel de la Râmnicu…

Read More

POSTURI MULTE, CANDIDAȚI PUȚINI

De ani buni, Spitalul Județean de Urgență Buzău funcționează la cota de avarie în ceea ce privește numărul de medici. De-a lungul timpului, conducerea unității sanitare a organizat numeroase concursuri pentru ocuparea unor posturi libere, însă de fiecare dată, puțini absolvenți de medicină au fost interesați. De curând, au fost vacantate 31 de posturi de medic, în aproape toate secțiile unității, însă doar 6 candidați și-au depus dosarele până la finalizarea perioadei de înscriere la concurs. Concursurile pot avea loc între 30 și 90 de zile de la data publicării…

Read More

DEMERSURI CONTINUATE

Autoritățile din Rm. Sărat speră ca Spitalul Municipal să se redeschidă odată cu scăderea numărului de infectari cu noul coronavirus. Reprezentanții Primăriei spun că vor continua demersurile pentru redeschiderea unității medicale, lucru solicitat, atât de pacienții din zona Râmnicu Sărat, cât și de personalul din spital. În toamna anului 2020, medicii chirurgi, ortopezi și ginecologi, care nu își mai practicaseră meseria de nouă luni, s-au alăturat demersului de redeschidere a spitalului, pentru tratarea tuturor pacienților din Râmnic și din comunele limitrofe. Bolnavii au rămas fără servicii medicale de la sfârșitul lunii martie a…

Read More

PRIMA VACCINARE ANTI-COVID

Campania de vaccinare anti-COVID, care vizează mai întâi personalul din marile spitale, s-a extins în toată țara, mai devreme decât au prevăzut autoritățile. La Buzău, primul vaccinat a fost șeful secției de Boli infecțioase a Spitalului Județean. Medicul Bogdan Micu a mers astăzi la centrul amenajat în incinta Ambulatoriului din Spitalul Județean pentru a da startul campaniei de imunizare. El a mărturisit că a scăpat de emoții, după ce și-a consultat colegii din țară care s-au vaccinat în prima etapă. Bogdan Micu coordonează secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean…

Read More