O NOUĂ ÎNCERCARE

Spitalul Județean de Urgență Buzău organizează, în această lună, un nou concurs, în speranța angajării unor medici în secțiile cu deficit. Cel mai mare spital din județul Buzău anunță că are vacante 23 posturi de medici. Este vorba, de fapt, despre reluarea unui concurs care a avut loc în aprilie, însă care n-a avut succesul așteptat. Cele mai multe locuri disponibile sunt la Unitatea de Primiri Urgențe.

Înscrierile la concurs se fac până pe data de 15 iulie, la Serviciul Resurse umane şi salarizare din cadrul Spitalului Județean Buzău.

În ultimii ani, deși au fost vacantate foarte zeci și zeci de posturi, doar câțiva medici au optat pentru un job la cel mai mare spital din județ.

Un medic nou angajat la Spitalul Judeţean Buzău va beneficia, timp de 6 luni, de la data angajării, de stimulentele financiare a căror valoare este echivalentă cu două salarii minime brute cumulate. Totodată, pentru tinerii specialişti, unitatea susţine costurile aferente contractelor de chirie şi utilităţi în limita unui plafon lunar de 1.000 de lei. Există însă şi o condiţie pentru a primi aceste beneficii: medicul trebuie să lucreze în cadrul spitalului cel puţin doi ani.

Related posts