SPITAL CONSTRUIT DE LA ZERO

Se parcurg primii pași concreți în vederea construirii unui spital municipal la Buzău. În acest sens, Consiliului Local Buzău a aprobat două hotărâri foarte importante. Una dintre ele parafează donația către muncipiu a unui teren de aproape 2,5 hectare, la marginea orașului Buzău, unde se va ridica de la zero Spitalul Municipal. Pe același teren, aflat la ieșirea din Buzău spre Ploiești, se va construi, cu bani europeni, și un complex de servicii pentru persoane vârstnice. A doua hotărâre adoptată în Consiliul Local Municipal vizează transferul gratuit în administrarea Primăriei…

Read More

LIPSA MEDICILOR, O PROBLEMĂ CRONICĂ

Lipsa medicilor din Spitalul Municipal Râmnicu Sărat creează în continuare probleme. Atât locuitorii municipiului, cât și cei din comunele arondate sunt îngrijorați de situația din unitatea medicală și trimit redacției numeroase întrebări privind soarta spitalului. Imposibilitatea asigurării permanenței serviciilor medicale la Camerele de gardă și realizarea intervențiilor în sala de operație doar în urma programării sunt doar câteva dintre situațiile care îi neliniștesc pe oameni. Autoritățile din Rm. Sărat cunosc situația și susțin că nu este vorba de lipsa de implicare a administrației locale, lipsa medicilor fiind o problemă a întregului…

Read More

SUPĂRAȚI PE MEDICI

Nemulțumiri și controverse în Consiliul Local Rm. Sărat legate de activitatea din Spitalul Municipal. Discuțiile vizează stimulentele financiare, acordate în luna iulie, de către Consiliul Local Municipal, medicilor care sunt incluși în linia de gardă pe secțiile deficitare ale Spitalului. Deși consilierii locali au aprobat proiectul de hotârâre, pentru a încuraja medicii care nu sunt angajații spitalului să efectueze gărzi, cuantumul acestor stimulente nu a fost aprobat de Consiliul de Administrație al spitalului, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Buzău  abținându-se de la vot. Medicul Gheorghiță Ungureanu, consilier local Pro România, consideră că…

Read More

CONCURS PENTRU MEDICI

Și Spitalul Municipal Râmnicu Sărat este în căutare de medici, în condițiile în care criza de personal reprezintă, în continuare, o problemă pentru unitatea medicală. Conducerea spitalului a scos la concurs 17 posturi de medici, în speranța atragerii de noi specialiști în secțiile cu probleme. ATI, Medicină Internă, Pediatrie, Neonatologie, Radiologie, Neurologie, Cardiologie sunt doar câteva dintre secțiile unității care au nevoie de personal medical. Lipsa medicilor afectează și efectuarea gărzilor în principalele Camere de Gardă, dar și în Secția ATI a spitalului din Râmnicu Sărat. În ultimii ani, reprezentanții…

Read More

O NOUĂ ÎNCERCARE

Spitalul Județean de Urgență Buzău organizează, în această lună, un nou concurs, în speranța angajării unor medici în secțiile cu deficit. Cel mai mare spital din județul Buzău anunță că are vacante 23 posturi de medici. Este vorba, de fapt, despre reluarea unui concurs care a avut loc în aprilie, însă care n-a avut succesul așteptat. Cele mai multe locuri disponibile sunt la Unitatea de Primiri Urgențe. Înscrierile la concurs se fac până pe data de 15 iulie, la Serviciul Resurse umane și salarizare din cadrul Spitalului Județean Buzău. În ultimii ani, deși au fost vacantate foarte zeci…

Read More

PROBLEME ÎNTRE SPITALE

Colaborarea dintre Spitalul Municipal Râmnicu Sărat și Spitalul Județean Buzău pare a fi afectată de lipsa medicilor, imposibilitatea realizării gărzilor și a intervențiilor chirurgicale, dar și de o comunicare deficientă între medici. Problemele apărute între cele două unități medicale au fost dezbătute și în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat. Primarul din Rm Sărat, Sorin Cîrjan, afirmă că aceste probleme au fost discutate de toți factorii implicați, la Prefectura Buzău, în urma unei adrese transmise de Spitalul Județean Buzău. În cadrul ședinței Consiliului Local, edilul din Rm…

Read More

LOCUINȚE PENTRU MEDICI ȘI PROFESORI

24 de locuințe de serviciu pentru specialiștii din sănătate și învățământ ar putea fi construite, pe viitor, în municipiul Râmnicu Sărat. Consilierii râmniceni au aprobat la ultima ședință extraordinară a Consiliului Local Municipal participarea municipiului la  programul Planul Național de Redresare și Reziliență, în vederea realizării acestei investiții. Prin construirea acestor locuințe de serviciu, administrația locală intenționează să asigure o viață de calitate pentru specialiștii din sănătate și învățământ, personal care nu poate avea o locuință proprie. Mai mult, autoritățile locale încearcă să atragă medicii la Râmnicu Sărat, în condițiile în…

Read More

ATENȚIE LA ÎNȚEPĂTURILE DE INSECTE!

Anotimpul cald este în toi! Este perioada când petrecem tot mai mult timp în natură, pentru a ne bucura de soare și verdeață. Ieșirile în natură vin la pachet, din păcate, cu o serie de neplăceri provocate de către insecte, precum albinele, viespile, purecii, furnicile sau păianjenii. Dintre toate, cele mai periculoase sunt înțepăturile de albine sau viespi. De obicei, înțepăturile de insecte nu sunt urmate decât de dezvoltarea unor iritații locale de mici dimensiuni, ușor dureroase, care trec spontan în câteva zile. Există însă și pacienți la care o…

Read More

PLECĂRILE MEDICILOR ÎN PRIVAT, MOTIV DE NEMULȚUMIRE

Criza de medici din spitale provoacă nu doar îngrijorare, ci și nemulțumire, la Buzău. Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu consideră că deficitul major de medici de la Spitalul Județean Buzău este cauzat, în primul rând, de plecările masive ale acestora în mediul privat, fenomen care nu este local, ci se produce în aproape toate spitalele publice din țară. Președintele Consiliului Județean Buzău spune că, pentru a rezolva problema deficitului de medici, există o singură soluție. Și anume, modificarea legii astfel încât medicii care ies de pe băncile facultății să…

Read More

CRIZĂ DE SPECIALIȘTI

Opt medici s-au angajat, în ultimii ani, la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, dar și în aceste condiții, lipsa specialiștilor în multe secții ale unității este tot mai vizibilă. Noile cadre medicale își desfășoară activitatea la Radiologie, Chirurgie și la Laboratorul de analize medicale. Conducerea spitalului din Rm. Sărat caută, în continuare, specialiști pentru secțiile de Medicină Internă, Pediatrie, Cardiologie și Neurologie. O problemă o constituie și medicii rezidenți. După finalizarea rezidențiatului, cei mai mulți dintre aceștia aleg să plece în orașele de domiciliu sau în marile centre medicale. Pentru a…

Read More