Lider al PSD, Marcel Ciolacu nu este doar ținta adversarilor săi politici, ci și al unor aprigi contestatari care îl acuză pe buzoian că a obținut titlul de „Luptător cu rol determinant în Revoluția Romănă”, fără să participle activ la evenimentele din decembrie 1989. Pentru a lămuri această incertitudine, dar și pentru a stopa aceste atacuri cu iz politic, reprezentanții asociației de revoluționari Club 22 din Buzău, au luat atitudine, într-o recentă postare pe Facebook. Deși admit că Ciolacu a dat dovadă în ultima perioadă de o oarecare indiferență față de colegii săi revoluționari din Buzău, reprezentanții asociației Club 22 spun că toate acuzațiie sunt simple fake-news-uri. Ei susțin cu tărie că liderul PSD a fost prezent în Palatul Comunal în acele zile fierbinți și chiar și-a riscat viața. <A fost cu noi în Palatul Comunal, a fost cu noi cănd se trăgea în Palatul Comunal, a fost cu noi cănd (-¦) eram arestați și culcați pe burtă într-o sală a Palatulului Comunal, sala patru sau cinci dacă nu mă înșel, cănd eram reținuți, păziți cu arma la cap, cu specicația că vom împușcați dacă ne ridicăm, toate astea la ordinul unui căpitan pe vremea aceea care acum poartă cu măndrie titlul de Revoluționar. >, afirmă reprezentanții Asociației Club 22 din Buzău, (Asociația Club 22 Buzău al Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989) Revoluționarii buzoieni mai spun că Marcel Ciolacu a luptat la propriu în acele zile, alături de ei, și îi invită pe toți cei care nu cred în acest lucru și minimalizează curajul și eroismul său într-un moment istoric extrem de important pentru Romănia, să vină la sediul asociației Club 22 din Buzău pentru a lămuri orice incertitudine sau neclaritate. Club 22 Buzău al Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989 susține cu toată tăria că Marcel Ciolacu a luptat alături de noi la Revoluția din -˜89, a fost alături de noi în ploaia de gloanțe în Revoluția din -˜89, a stat lăngă noi cănd tancurile erau cu țevile îndreptate spre palat sau apărănd palatul, în funcție de ordinele pe care le primeau de la unul sau celălalt dintre generalii ce conduceau armata a doua, la momentul respectiv, declară reprezentanții Club 22. (Asociația Club 22 Buzău al Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989) Toate aceste precizări ale revoluționarilor buzoieni vin nu doar în contextul atacurilor îndreptate împotriva Marcel Ciolacu, la debutul campaniei electorale, ci și a apropierii momentului în care în Romania se va sărbători 31 de ani de la Revoluția din decembrie 1989.

Lider al PSD, Marcel Ciolacu nu este doar ținta adversarilor săi politici, ci și al unor aprigi contestatari care îl acuză pe buzoian că a obținut titlul de „Luptător cu rol determinant în Revoluția Romănă”, fără să participle activ la evenimentele din decembrie 1989. Pentru a lămuri această incertitudine, dar și pentru a stopa aceste atacuri cu iz politic, reprezentanții asociației de revoluționari Club 22 din Buzău, au luat atitudine, într-o recentă postare pe Facebook. Deși admit că Ciolacu a dat dovadă în ultima perioadă de o oarecare indiferență față…

Read More

DUBLĂ INAUGURARE CU FAST

Zi cu totul specială, astăzi, pentru municipiului Buzău. Sute de oameni au participat la ceremonia prin care au fost inaugurate două monumente amplasate în zona Gării CFR. Este vorba despre o locomotivă cu abur, construită în perioada interbelică, dar și despre un planiglob, o construcție care marchează faptul că Buzăul este al doilea oraș din lume și primul din Europa, ca mărime, situat la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord. La evenimentul de vineri de la Buzău a ținut să fie prezent și președintele Camerei Deputaților, buzoianul Marcel Ciolacu,…

Read More

TRIPLU EVENIMENT

Triplu eveniment la Catedrala Sfîntul Sava din Buzău. Sute de credincioși au asistat ieri la Sfințirea lăcașului de cult, la inaugurarea Parcului” Sfinții Martiri Brâncoveni” și a Galeriei foto „œBuzău-oraș deschis de istorie”, din Pasajul Unirii, recent reabilitat. Evenimentul a debutat la ora 7.00, când Înaltpreasfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, secondat de un sobor de cinci preoți, a sfințit Catedrala Sfântul Sava. Printre invitații care au participat la eveniment s-au aflat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, și primarul municipiului Buzău Constantin Toma. După…

Read More

ÎNGRIJORĂRI PENTRU CIOLACU

Îngrijorare maximă și la Buzău, după incidentul de ieri, când liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a fost la un pas să leșine, în timpul unei conferințe de presă susținute la sediul PSD din București. Deși Ciolacu a ajuns imediat la Spitalul Militar, iar analizele medicale au arătat că liderul social-democrat a suferit o simplă cădere de calciu, principalii săi colaboratori din Buzău l-au contactat imediat pentru a afla mai multe amănunte despre starea sa de sănătate. Președintele Consiliului Județean Buzău și președinte executiv al PSD Buzău, Petre Emanoil Neagu…

Read More