Lider al PSD, Marcel Ciolacu nu este doar ţinta adversarilor săi politici, ci şi al unor aprigi contestatari care îl acuză pe buzoian că a obţinut titlul de „Luptător cu rol determinant în Revoluţia Română”, fără să participle activ la evenimentele din decembrie 1989. Pentru a lămuri această incertitudine, dar şi pentru a stopa aceste atacuri cu iz politic, reprezentanţii asociaţiei de revoluţionari Club 22 din Buzău, au luat atitudine, într-o recentă postare pe Facebook. Deşi admit că Ciolacu a dat dovadă în ultima perioadă de o oarecare indiferenţă faţă de colegii săi revoluţionari din Buzău, reprezentanţii asociaţiei Club 22 spun că toate acuzaţiie sunt simple fake-news-uri. Ei susţin cu tărie că liderul PSD a fost prezent în Palatul Comunal în acele zile fierbinţi şi chiar şi-a riscat viaţa.
<A fost cu noi în Palatul Comunal, a fost cu noi când se trăgea în Palatul Comunal, a fost cu noi când (…) eram arestați și culcați pe burtă într-o sală a Palatulului Comunal, sala patru sau cinci dacă nu mă înșel, când eram reținuți, păziți cu arma la cap, cu specicația că vom împușcați dacă ne ridicăm, toate astea la ordinul unui căpitan pe vremea aceea care acum poartă cu mândrie titlul de Revoluționar. >, afirmă reprezentanţii Asociaţiei Club 22 din Buzău, (Asociaţia Club 22 Buzău al Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989)
Revoluţionarii buzoieni mai spun că Marcel Ciolacu a luptat la propriu în acele zile, alături de ei, şi îi invită pe toţi cei care nu cred în acest lucru şi minimalizează curajul şi eroismul său într-un moment istoric extrem de important pentru România, să vină la sediul asociaţiei Club 22 din Buzău pentru a lămuri orice incertitudine sau neclaritate.
Club 22 Buzău al Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989 susține cu toată tăria că Marcel Ciolacu a luptat alături de noi la Revoluția din ‘89, a fost alături de noi în ploaia de gloanțe în Revoluția din ‘89, a stat lângă noi când tancurile erau cu țevile îndreptate spre palat sau apărând palatul, în funcție de ordinele pe care le primeau de la unul sau celălalt dintre generalii ce conduceau armata a doua, la momentul respectiv, declară reprezentanţii Club 22. (Asociaţia Club 22 Buzău al Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989)
Toate aceste precizări ale revoluţionarilor buzoieni vin nu doar în contextul atacurilor îndreptate împotriva Marcel Ciolacu, la debutul campaniei electorale, ci şi a apropierii momentului în care în Romania se va sărbători 31 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989.