MĂSURĂ OPORTUNĂ

dr. angela mazdrag

Montarea unor termoscannere la intrările în zonele aglomerate cum ar fi centrele comerciale sau hypermarketurile ar fi o măsură binevenită pentru a preveni  eventualele infectări cu coronavirus. Precizarea aparține medicului buzoian Angela Mazdrag, preşedinte Patronatul medicilor de familie din România. Angela Mazdrag consideră că o astfel de măsură ar fi oportună, pentru că în acest mod riscul de contaminare cu noul virus s-ar reduce considerabil. Deja la intrările în unele mall-uri din marile orașe ale țării au fost montate astfel de sisteme de măsurare a temperaturii corporale de la distanță.…

Detalii

MAI PUȚINE URGENȚE DE PAȘTE, DIN CAUZA PANDEMIEI

Rigorile impuse de starea de urgență i-a făcut mai cumpătați și mai liniștiți pe buzoieni de Paște. Dovadă numărul mic de persoane, comparativ cu alți ani, care au ajuns, de sărbători, la Unitatea de Primiri Urgente Buzău. Astfel, în prima și a doua zi de Paste, 184 de buzoieni s-au prezentat la Urgențe pentru a primi îngrijiri medicale. Anul trecut, de exemplu, nu mai puțin de 326 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în prima si a doua zi de Paște. Și numărul nașterilor a fost de două…

Detalii

ÎNDEMN LA PRUDENȚĂ

Autoritatile din Rm Sărat îi îndeamnă pe locuitorii orașului să fie prudenți, în aceste zile, sa evite aglomeratia, sa pastreze distanta sociala si sa limiteze pe cat posibil iesirile din casa. Reprezentantii Primariei spun ca doar prin responsabilitate se poate evita aparitia unei situatii grave in comunitate. Primarul din Rm Sărat, Sorin Cîrjan, le recomanda locuitorilor sa se bucure de Sarbatoarea Invierii Domnului in familie si sa adopte un comportament adecvat vremurilor pe care le traim. In aceste zile, la Rm. Sărat, principalele zone ale orasului vor fi atent monitorizate…

Detalii

RECOMANDĂRI PRIVIND CONDUITA DE PREVENȚIE ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE

Deplasarea la cumpărături: Dacă aveți până în 65 de ani, încercați pe cât de mult posibil să evitați intervalul orar 11:00-13:00 pentru cumpărături. Este extrem de important ca persoanele din grupele de vârstă vulnerabile să folosească acest interval ca să-și achiziționeze alimentele necesare. Faceți o listă înainte de a pleca la cumpărături pentru a limita cât mai mult timpul petrecut în magazine sau piețe. Mergeți singur la cumpărături dacă este posibil și optați pentru un interval orar cu risc scăzut de aglomerație! Încercați să-i ajutați pe cei vârstnici sau vulnerabili…

Detalii

SLUJBE SPECIALE

În contextul pandemiei de coronavirus, crestin-ortodocsi vor aştepta, în acest an, Învierea Domnului, acasă. Pentru prima dată in istoria Bisericii, credinciosii nu au voie să merga la lacasurile de cult, iar slujbele se vor oficia fără enoriaşi. Oamenii se pot ruga însă acasa și pot urmari slujbele la tv sau online. Preotii spun ca este trist ca se intampla sa fim izolati in case tocmai in perioada Postului Mare, in Saptamana Patimilor si in Saptamana Luminata, dar vor respecta întru totul recomandarile si dispozitiile autoritatilor. În Săptămâna Mare, denumită şi…

Detalii

AMENZI URIAȘE

Potrivit datelor furnizate, astăzi, de către Grupul de comunicare strategică, în județul Buzău, se află în carantină un număr de 493 de persoane. Pentru alte 1.915 de persoane a fost luată măsura izolării la domiciliu. În ultimele 24 de ore, 120 de jandarmi buzoieni și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești au asigurat, atât transporturile care doar au tranzitat județul Buzău, cât și cele cu persoane duse către centrele de carantină instituite la nivel județean. Zilnic, 34 de jandarmi sunt în dispozitivele de ordine publică instituite la centrele de…

Detalii