,,Joia ecologiei”, acțiune demarată la începutul lunii mai, la Râmnicu Sărat, a fost un real succes. Inițiativa a avut rolul de a conștientiza și responsabiliza cetățenii cu privire la problemele de mediu din localitate. Autoritățile din Rm. Sărat s-au alăturat, astfel, campaniei naționale „œCurățăm România”, propunându-și ca, la finalul lunii mai, să fie „œ1 (Un) Râmnic Mai Curat”. Acțiunea s-a desfășurat în parteneriat cu unitățile de învățământ din municipiu. Primarul din Rm Sărat, Sorin Cîrjan, consideră că, în continuare, curățenia orașului depinde de cetățeni. Pe parcursul lunii mai, autoritățile locale…
Read MoreEtichetă: ramniceni
SUPĂRAȚI PE CRATERELE DIN ASFALT
De ceva timp, răbdarea râmnicenilor este pusă la grea încercare de starea asfaltului de pe străzi. Oamenii reclamă craterele de pe unele artere ale orașului, unele apărute în urma intervențiilor la rețeaua de apă și canalizare. Atât conducerea Companiei de Apă Buzău, cât și cea a Primăriei Râmnicu Sărat recunosc situația și spun că lucrurile vor fi remediate în scurt timp. Cei responsabili spun că întârzierea cu care se efectuează lucrările de reparații ale carosabilului afectat este determinată de criza economică. Râmnicenii nu mai însă au răbdare și vor ca…
Read MoreTAXE MAI MARI
Anul viitor, râmnicenii vor plăti taxelor și impozite locale mai mari. Mai precis, impozitele și taxele locale, dar și alte taxe asimilate acestora, ce se vor aplica, din 2023, în Râmnicu Sărat, au fost majorate cu rata inflației de 5,1 la sută, aferentă anului fiscal 2021. Valoarile noilor taxe ce vor fi achitate de cetățenii muncipiului, de anul viitor, au fost aprobate, recent, de Consiliul Local Municipal. Taxele și impozitele locale se indexează anual de către consiliile locale, ținând cont de rata inflației pentru anul fiscal anterior.
Read MoreAMPLĂ ACȚIUNE DE PLANTĂRI
Râmnicenii sunt puși pe fapte mari anul acesta, iar debutul primăverii a însemnat, în afară de igienizarea unor zone cheie din oraș, și numeroase acțiuni de plantări de copaci. Mai mulți arbori au fost plantați de Administrația Domeniului Public în cartierele din Rm Sărat. Un exemplu este Piața Halelor, acolo unde ADP a plantat tei. Tot acolo, în perioada următoare, vor continua lucrările de sistematizare a zonei. La intrarea în Râmnicu Sărat spre Buzău, dar și în parcarea de pe strada Dr. Emil Ionescu, Administrația Domeniului Public a plantat, zilele…
Read MoreCAMPANIE DE COLECTARE
Autoritățile din Râmnicu Sărat îi îndeamnă pe locuitorii orașului să participe la campania de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase menajere, derulată de operatorul de salubrizare. Deșeurile voluminoase se vor colecta pe 16 aprilie, din fața porților, pentru zona de case și pe 17 aprilie, lângă platformele special amenajate, pentru zona de blocuri. Intervalul orar pentru școaterea deșeurilor este 07.00- 09.00: Deșeurile periculoase menajere se depozitează în saci sau cutii și se predau la punctul fix de colectare amplasat pe strada Drăgăicii, lângă Școala Gimnazială Nr.6 din municipiul Râmnicu Sărat.
Read MoreAJUTOR PENTRU AUTORECENZARE
Râmnicenii care vor să se autorecenzeze, dar care nu se descurcă prea bine, cu telefonul sau calculatorul, pot apela la recenzorii din cadrul Primăriei. La parterul institiuției, în cadrul biroului Relații cu Publicul, funcționează un spațiu special amenajat pentru autorecenzarea asistată. Pentru municipiul Râmnicu Sărat au fost selectați opt recenzori. Aceștia trebuie să prezinte abilități digitale și disponibilitate la program prelungit. Autoritățile din Rm Sărat consideră că informațiile obținute în urma recensământului populației și al locuințelor sunt extreme de importante pentru comunitatea locală. La Râmnicu Sărat, programul privind autorecenzarea asistată…
Read MorePRIMIȚI CU BRAȚELE DESCHISE
52 de refugiați din Ucraina au ajuns, seara trecută, și în municipiul Râmnicu Sărat. 30 dintre aceștia sunt adulți, iar 22 copii. Unii dintre ei au fost cazați la internatul din cadrul Liceului Tehnologic ,,Victor Frunză”, iar alții, la un motel de la ieșire din oraș. Cetățenii ucraineni care au rămas peste noapte la Râmnicu Sărat sunt, însă, hotărâți să plece mai departe. Câțiva refugiați vor să ajungă cu familiile în Germania. Din grupul cazat la Liceul Tehnologic ,,Victor Frunză” fac parte și membrii unei familii venite din Harkov. Refugiați…
Read MoreCOMUNICARE EFICIENTĂ
O comunicare eficientă cu cetățenii și o activitate cât mai transparentă. Este ceea ce doresc autoritățile din Râmnicu Sărat de la toate instituțiile publice subordonate. Dacă unele instituții și-au realizat pagini pe rețelele de socializare pentru a-și promova activitatea, altele și-au trimis angajații la cursuri de comunicare. Este și cazul Poliției Locale din Rm Sărat, unde, zilele trecute, toate cadrele instituției au participat la un curs de comunicare. Reprezentanții administrației din Rm. Sărat speră ca relația Poliției Locale cu cetățenii să se îmbunătățească pe viitor. Pentru o informare eficientă, Poliția Locală…
Read MoreINTERESAȚI DE CURSURI DE CALIFICARE
Interes major, la Râmnicu Sărat, pentru cursurile de calificare într-o meserie, printr-un program finanțat cu fonduri europene. Â Până acum, Primăria a primit peste 400 de dosare din partea râmnicenilor care vor să urmeze cursuri de specializare. Autoritățile locale cred că, în luna martie, vor demara cursurile cu primele grupe de participanți. La aceste cursuri de specializare se pot înscrie persoanele care au adresa de domiciliu în unul din cartierele mărginașe ale municipiul Râmnicu Sărat. În funcție de studii, participanții vor fi clasați în două grupuri. Râmnicenii pot obține informații suplimentare…
Read MoreSE MAI PRIMESC CERERI PENTRU AJUTORUL DE ÎNCĂLZIRE
Râmnicenii pot depune în continuare actele în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței, dar vor primi bani doar pentru perioada care a mai rămas din acest sezon rece. În luna ianuarie, Direcția de Asistență Socială a mai primit 4 cereri pentru acordarea ajutorului la încălzirea cu gaze naturale și 23 de cereri pentru încălzirea locuinței cu lemne. Pensionarii nu trebuie să își facă griji în privința acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței. Majorările de pensii și sumele cu caracter social acordate în luna ianuarie nu sunt luate în calcul la plata…
Read More