Deputatul Gabriel Avrămescu își va continua mandatul de parlamentar PNL, după ce și-a dat demisia din funcția de președinte al organizației județene a PNL Buzău. El spune că o colaborare cu noul lider al liberalilor buzoieni, Adrian Mocanu, este aproape imposibilă. Avrămescu precizează că în ultimul său an de mandat se va axa pe proiectele personale și pe cele politice de la nivel central. Deputatul Gabriel Avrămescu, președinte al organizației județene a PNL Buzău în ultimii 3 ani, și-a dat, luni, demisia din această funcție, odată cu numirea lui Adrian…
DetaliiCAPTURĂ RECORD
Captură record de materiale pirotehnice a polițiștilor buzoieni. Peste 2 tone şi jumătate de artificii şi petarde au fost descoperite, recent, în mai multe depozite și în unele magazine din municipiul Buzău ale unui lanț comercial. Captura a avut loc în urma acțiunii „PIROTEHNIC 2023”, care își propune verificarea legalității desfășurării operațiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice și juridice. În timpul controalelor, polițiștii au descoperit faptul că societatea este autorizată pentru comercializarea articolelor pirotehnice din categoria F1, în limita a numai 100 de kilograme. Prin urmare, artificiile și…
DetaliiCONTINUĂ LUCRĂRILE LA DEPOU
Lucrările la depoul destinat transportului urban de călători din Râmnicu Sărat avansează. Depoul este construit pe strada Ialomiței din cartierul Bariera Focșani și va fi destinat celor opt autobuze electrice, care vor fi achiziționate prin fonduri europene, în cadrul unui proiect de mobilitate urbană. Depoul va fi prevăzut cu stații de încărcare, atelier mecanic, spălătorie, birouri, zonă de așteptare pentru călători, dar și o zonă de parcare. De asemenea, la depou se va afla și centrul de monitorizare al transportului public din Rm. Sărat. Proiectul de mobilitate urbană derulat de…
DetaliiANUNȚ PUBLIC
Astăzi, 12.12.2023, primarul Municipiului Buzău anunță deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a următorului act cu caracter normativ: PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 271/11.12.2023 privind aprobarea tarifului pentru separarea incorectă a deșeurilor municipale din Municipiul Buzău. Înscrisurile aferente proiectului de act normativ sunt: -proiectul de hotărâre; -înscrisurile invocate în preambulul proiectului de hotărâre. Documentația poate fi consultată: Ø pe pagina de internet a instituţiei, la www.primariabuzau.ro . Ø proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Biroul de relaţii cu publicul al instituţiei. Propuneri, sugestii, opinii cu…
DetaliiLOVITURĂ DE TEATRU
Lovitura de teatru în politica buzoiană! Fostul deputat Adrian Mocanu a fost numit în funcția de președinte al PNL Buzău. La scurt timp, în cadrul unei ședințe a Biroului Permanent Național al PNL, cei doi parlamentari liberali de Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu și senatorul Vlad Pufu, au demisionat din funcțiile pe care le dețineau în structurile PNL Buzău. Dacă Gabriel Avrămescu era președintele organizației județene, Vlad Pufu era prim-vicepreședinte organizației județene și președinte al organizației municipale a PNL Buzău. Deputatul Gabriel Avrămescu a precizat că a plecat de bunăvoie de…
Detalii„BIG BROTHER”, ÎN FUNCȚIUNE
Primaria Buzău a recepționat, astăzi, sistemul inteligent de trafic dotat cu camere video inteligente ce știu să citească numerele mașinilor. Astfel, cele mai importante artere din oraș vor fi monitorizate printr-un sistem de camere video și senzori, într-un sistem integrat care va putea semnala rapid, atât încălcări ale legislației rutiere de către șoferi sau pietoni, cât și date de trafic. Valoarea acestui sistem inteligent de management și monitorizare a traficului a fost de 5,5 milioane de euro, inclusiv TVA. Primarul Constantin Toma precizează că odată cu implementarea sistemului vor fi…
DetaliiARHIVELE INSTITUȚIILOR, LA CONTROL
Spaţii insuficiente, neştiinţă și lipsă de profesionalism. Sunt neregulile descoperite de reprezentanții Serviciului Arhivelor Naţionale Buzău în timpul controalelor efectuate în acest an la instituțiile publice din județ. O problemă constatată în multe dintre instituțiile verificate a fost lipsa personalului calificat pentru a se ocupa de arhive. Pe durata anului 2023, angajații Arhivelor Naționale au efectuat peste 200 controale, din care 6 la Tribunalul și Judecătoria Buzău, la Primăriile Mihăilești și Pogoanele, precum și la ANIF și Liceul Tehnic Buzău. La Primăria Mihăilești, ei au constatat mai multe încălcări ale…
DetaliiUN NOU TIP DE AJUTOR SOCIAL
De la 1 ianuarie, râmnicenii aflați în situații de dificultate vor beneficia de un nou sprijin social. Este vorba de venitul minim de incluziune, care va înlocui venitul minim garantat și alocația pentru susținerea familiei. Venitul Minim de Incluziune este un sprijin financiar care va fi acordat de stat pentru a asigura un nivel de trai minimal familiilor şi persoanelor singure, precum şi pentru a preveni riscul de sărăcie în rândul copiilor şi a-i stimula pe aceștia să mergă la școală. Pentru a beneficia de noul ajutor social, toți beneficiarii actuali de venit minim…
DetaliiTRANSPORT GRATUIT PENTRU ELEVI
Elevii din școlile și liceele din Rm. Sărat beneficiază de gratuitate la transportul public local, pe tot parcursul anului calendaristic. Societatea de transport urban de călători, TUC Râmnicu Sărat, amintește elevilor că trebuie să obțină lunar abonamentul, pentru a putea beneficia de gratuitate. Astfel, elevii din învățământul preuniversitar vor solicita societății Transport Urban de Călători, în baza carnetului de elev emis de unitatea de învățământ, vizat prin ștampilă pentru anul în curs, eliberarea documentului de călătorie pentru transportul local, cu valabilitate lunară. Noua lege a Educației, precizează ca toți elevii beneficiază…
DetaliiȘCOLI FĂRĂ AUTORIZAŢIE LA INCENDIU
În România educată, o școală din șase n-are, nici acum, aviz de securitate la incendiu. Situaţia durează de ani de zile şi devine imposibil de explicat ţinând cont de istoria recentă, în care zeci de oameni au murit arşi în unităţi fără autorizaţii. De școli nesigure pentru copii și cadre didactice are parte și județul Buzău. Potrivit datelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență, raportate la finalul lunii noiembrie 2023, peste 80 de clădiri destinate activităților didactice, aferente unui număr de 53 de unități de învățământ, nu dețin autorizație de securitate…
Detalii