Suprapunerea unor proiecte, o parte dintre ele realizate cu fonduri europene, amână termenul de finalizare a lucrărilor pe Bulevardul Unirii. O recunoaște primarul Constantin Toma, care a anunțat că acesta s-a decalat pentru luna august. Edilul a menționat că începând de joi, 15 iunie, vor demara lucrările de înlocuire a rețelelor uzate de apă sau de canalizare pe Bulevardul Unirii, o intervenție care vine cum nu se poate mai rău… adică după ce tronsonul a fost deja asfaltat. Deși recunoaște că aceste lucrări creează un adevărat disconfort atât buzoienilor, cât…
DetaliiFestivalul Național Concurs de Muzică Populară ”Benone Sinulescu”, ediția a cincea, va avea loc pe 17 și 18 iunie, la Târgul Drăgaica din Buzău
Ajuns la cea de a cincea ediție, Festivalul Național Concurs de Muzică Populară „Benone Sinulescu”, unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din România, va avea loc în zilele de 17 și 18 iunie, pe scena Târgului Drăgaica, Buzău. Evenimentul este organizat în fiecare an de către Centrul Cultural Alexandru Marghiloman și Primăria Municipiului Buzău, în memoria regretatului artist Benone Sinulescu, simbol al muzicii populare românești care s-a stins din viață în luna noiembrie a anului 2021. Marele artist a lăsat în urma sa o colecție veritabilă de cântece populare…
DetaliiLUCRĂRI DE SEZON
Activitate intensă a echipelor de la Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat. În această perioadă, angajații ADP efectează mai multe lucrări de înfrumusețare a spațiilor verzi, monitorizează parcurile și locurile de joacă și realizează acțiuni de salubrizare în municipiu. De asemenea, reprezentanții ADP au intervenit în mai multe zone ale orașului pentru a tunde iarba. Autoritățile locale atrag atenția posesorilor de animale de companie să respecte regulile bunului simț atunci când ies pe spațiile verzi, în parcuri sau în incinta locurilor de joacă. Totodată, părinții trebuie să supravegheze copiii, pentru a…
DetaliiRAPIȚA, O CULTURĂ PERICULOASĂ
Degradarea tot mai accentuată a solului este strâns legată de practicile agricole, dar mai ales de culturile însămânțate de fermieri. Procesul este intensificat şi accelerat prin activităţile umane, cum ar fi tehnicile de lucrare a solului şi practicile de recoltare necorespunzătoare, modificarea condiţiilor hidrologice, defrişarea şi marginalizarea sau abandonarea terenurilor. O spune cercetătorul Costel Vânătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale din Buzău. El spune că una dintre culturile ,,periculoase” cu solul este cea de rapiță. Cercetătorul buzoian se teme că, folosind această cultură, agricultorii au mai mult de pierdut…
DetaliiA ÎNCEPUT TÂRGUL DRĂGAICA
Cel mai vechi târg din România, Drăgaica, atestat documentar încă din secolul al XVIII-lea, și-a deschis porțile, iar aproape 20.000 de oameni au fost prezenți la prima zi a evenimentului. Buzoienii, și nu numai, s-au putut bucura de parcul de distracții, de fumul grătarelor încinse pregătind bucate alese și de programul artistic al târgului. Deschiderea a fost făcută de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, secondat de Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu. Prezent la eveniment, Ministrul Culturii, buzoianul Lucian Romașcanu, a dat startul distracției. Festivalul și-a deschis porțile cu unul dintre numele…
DetaliiCOMPETIȚIE, ÎN PREMIERĂ
Un turneu sportiv va avea loc în premieră, la Râmnicu Sărat. În perioada 22-25 iunie, râmnicenii sunt invitați la prima ediție a Turneului de volei pe nisip ,,Râmnicu Sărat Beach Volleyball Open”. Clubul Sportiv Municipal Râmnicu Sărat este co-organizatorul evenimentului. Întrecerea va aduce echipe deosebit de puternice din România și reprezintă cea mai așteptată competiție outdoor, organizată vreodată la Râmnicu Sărat. Turneul se va organiza în zona din spatele Primăriei municipiului, acolo unde vor fi amplasate terenul, dar și tribunele. Voleiul pe plajă este un sport specific verii, prin excelență, care, în…
DetaliiDispozitia de convocare a Consiliului Local in sedinta de lucru extraordinara in data de 13.06.2023
DISPOZITIE de convocare a Consiliului Local in şedinta de lucru extraordinara in data de 13.06.2023 Primarul Municipiului Rm. Sarat, judetul Buzau Avand in vedere prevederile art.133, alin.(2), lit.a) si art.134 din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare coroborat cu Regulamentul de organizare si functionare al Consiliului Local al Municipiului Rm.Sarat, cu modificarile si completarile ulterioare; In temeiul art. 196, alin.(1), lit.b) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; DISPUN: Art.1. (1) Se convoaca Consiliul local al Municipiului Rm.Sarat in sedinta extraordinara…
DetaliiVINOVAȚI DE INUNDAȚII
Inundațiile, de la finele lunii mai, din Dâmbroca, comuna Săgeata, și Scurtești, comuna Vadu Pașii, ar fi putut fi evitate dacă zonele de evacuare a apei ar fi fost întreținute corespunzător. Este părerea prefectului județului Buzău, Daniel Țiclea, care este ferm convins că luarea unor astfel de măsuri la timp ar fi limitat în mod esențial efectele ploilor torențiale și violența viiturilor. Prefectul Buzăului spune că, în mediul rural, majoritatea șanțurilor sunt lăsate de izbeliște. Inclusiv secțiunile de scurgere din dreptul podețelor sunt colmatate cu pământ. Asta face ca la…
DetaliiPRIMA DEZINSECȚIE
Mâine dimineață, va avea loc prima dezinsecție din acest an, în municipiul Râmnicu Sărat. Pentru a putea cuprinde cât mai multe zone ale orașului, acțiunea se va efectua cu elicopterul. Dezinsecția va începe dimineața, la ora 05.00 și va dura aproximativ 4 ore. Autoritățile din Rm. Sărat precizează că vor fi folosite substanțe autorizate și nedăunătoare sănătății omului și animalelor. Cu toate că substanțele folosite nu sunt periculoase, este indicat să se evite ieșirile până la finalizarea activității. Acțiunea vizează combaterea țânțarilor, muștelor, căpușelor, dar și a altor insecte. Acțiunea…
DetaliiȘOFERII ÎNCEPĂTORI, PERICOL PE ȘOSELE
Un fenomen grav îngrijorează polițiștii rutieri din Buzău, chiar dacă, în primele 5 luni ale anului, numărul de accidente rutiere grave din județ a scăzut. Ei atrag atenția că, în 2023, în spatele celor mai multe evenimente rutiere mortale se află tineri, cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani. Cauzele principale ale accidentelor grave pe drumurile din județ rămân în continuare indisciplina pietonilor și viteza neadaptată la condițiile de drum. Ca și în alți ani, cele mai multe accidente rutiere se produc vinerea. Totuși, ca și o particularitate,…
Detalii