BLOCURI CU LOCUINȚE SOCIALE

A început construcția celor două blocuri de locuințe sociale din cartierul Alecu Bagdat din Râmnicu Sărat. Imobilele sunt construite în cadrul unui proiect derulat cu fonduri europene. Cele două blocuri vor integra 32 de apartamente de locuințe, câte 16 pentru fiecare clădire. Termenul de finalizare a construcțiilor este de 10 luni. Tot în această zonă va fi construit și un bloc care va cuprinde 30 de locuințe destinate tinerilor. Investiția va fi derulată prin Agenția Națională a Locuințelor.

Detalii

BUGET DEDICAT INVESTIȚIILOR

Muncipiul Buzău va avea în acest an cel mai mare buget din ultimii 32 de ani! O spune primarul Constantin Toma, într-o postare pe rețelele de socilizare. Edilul precizează că Primăria Buzău va avea la dispoziție, în 2022, 133 de milioane de euro. Ca și anii trecuți, cei mai mulți bani vor fi investiți în proiecte de modernizare a infrastructurii. Bugetul de investiții al Primăriei Buzău, pentru acest an, este de aproximativ 80 de milioane de euro. Practic, aproape două-treimi din bugetul total pe 2022 va merge către modernizarea infrastructurii…

Detalii

AU ȘANSA SĂ ÎNVEȚE O MESERIE

Peste 1.100 de râmniceni aflați în situații dificile au șansa să învețe o meserie, urmând  ca, după finalizarea cursurilor de specializare, 300 dintre ei să fie angajați de firmele din muncipiu. Oportunitatea este oferită de Primăria Râmnicu Sărat, care, în perioada 2022 – 2023, organizează înscrieri pentru o serie de cursuri de specializare, printr-un program finanțat cu fonduri europene. Persoanele care se pot înscrie la aceste cursuri de specializare trebuie să aibă adresa de domiciliu în unul din cartierele mărginașe ale orașului. Din proiectul cu fonduri europene fac parte și…

Detalii

BOXEAZĂ PENTRU UN NOU TITLU

Buzoianul Bogdan Dinu are din nou șansa de a lupta pentru o centură în boxul profesionist. Este vorba despre centura  intercontinentală în versiunea WBA, titlu care se va decide în Africa de Sud. Adversar îi va fi Kevin Lerena, un pugilist din Johannesburg, cu un palmares aproape impecabil. Lerena are 26 de victorii și o înfrângere și este cu șapte ani mai tânăr decât Dinu. Buzoianul este însă cu 11 centimetri mai înalt și beneficiază de o alonjă superioară. Din păcate, partida dintre Dinu și Lerena se va disputa în…

Detalii

O NOUĂ CAMPANIE DE DONARE DE SÂNGE

Protoieria Râmnicu Sărat va iniția o nouă campanie de donare de sânge, în colaborare cu Centrul de Transfuzii Buzău și Primăria municipiului. Campania ,,Donează sânge – salvează vieți” se va desfășura joi, 27 ianuarie 2022, între orele 09.00 – 14.00. Activitatea va avea loc în sala Bibliotecii din incinta Bisericii „Cuvioasa Parascheva”. Inițiatorii acțiunii vor să ofere ajutor semenilor aflați în suferință și care au nevoie de sânge. Campania de donare de sânge se va organiza cu respectarea tuturor măsurilor de protecție impuse de pandemia de coronavirus.  

Detalii

ATENȚIE LA CONSUM!

Elevii nu trebuie să tremure de frig în bănci, dar nici școlile nu trebuie să facă risipă. Este mesajul primarului din Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, în contextul facturilor uriașe înregistrate la utilități în mai multe școli din țară. Deși, până acum, în unitățile de învățământ din Rm. Sărat s-au înregistrat facturi normale pentru această perioadă, edilul le recomandă directorilor de școli să aibă grijă să nu existe un consum nejustificat la utilități și să ofere elevilor condiții optime pe timp de iarnă. O atenție deosebită în ceea ce privește consumul…

Detalii

ACTIVI LA ÎNCEPUT DE AN

Incidentul de la Primăria Timișoara, unde liderul AUR, George Simion, și câteva zeci de simpatizanți ai partidului, au încercat să obțină o audiență la primarul Dominic Fritz a fost relatat denaturat de către unii jurnaliști. Precizarea aparține deputatului AUR de Buzău, Nicolae Roman, care spune că grupul Alianței pentru Unirea Românilor nu a forțat intrarea în Primăria Timișoara și nici nu a produs vreun scandal. În același context, Nicolae Roman dezaprobă comunicatul Asociației Municipiilor din România, semnat și de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, în calitate de președinte executiv, în care acțiunea…

Detalii

ULTIMELE TRANSFERURI

FC Buzău a anunțat ultimii fotbaliști transferați în Crâng, care se vor alătura lotului condus de Cristi Pustai în cantonamentul care a început, ieri, la Râmnicu Sărat. Pe lângă râmniceanul Dorin Burlacu (29 de ani, de la Aerostar Bacău) și uruguayanul Gonzalo Latorre (25 de ani, fost la Cerro Largo – Uruguay), se află și Mihai Neicuțescu (23 ani), fost jucător al lui Dinamo București. Acum doi ani, fotbalistul s-a aflat în centrul unui scandal, fiind și exclus din lot cu acea ocazie de antrenorul de atunci al lui Dinamo,…

Detalii

MAȘINĂ DE POLIȚIE, GONIND PRIN LOCALITATE CU 100 DE KM/H

O mașină de poliție a fost surprinsă gonind prin localitate cu 100 de kilometri la oră, în județul Buzău, pe drumul European 85. Filmarea a fost realizată de un alt șofer, care se afla în spatele autospecialei, și care, circula cu aceeași viteză excesivă. Din imagini se vede că autospeciala de Poliție nu avea pornite semnalele luminoase. Mai mult, martorii susțin că la volanul mașinii se afla o polițistă, care vorbea și la telefon în tot acest timp. Imaginile au ajuns la polițiștii din Buzău, care încearcă acum să identifice,…

Detalii

CERCETAT DUPĂ GRATII

Poliţistul din Rm. Sărat, care a fost reţinut după ce a comis mai multe fapte incompatibile cu uniforma pe care o îmbrăca de şase ani, rămâne după gratii. La expirarea celor 24 de ore de la reţinere, ieri, instanţa a dispus arestarea preventivă a agentului de poliţie pentru 30 de zile. Agentul acuzat de un comportament nedemn de haina militara are 36 de ani. Multa vreme a lucrat ca recepționer, în străinatate. În 2016, însă, a revenit în țară și a fost angajat în poliție, din sursă externă, fără să…

Detalii