33 de elevi și doi profesori ai Colegiului Naţional ,,Al. Vlahuţă” din Râmnicu Sărat vor beneficia de cursuri de dezvoltare a aptitudinilor practice profesionale, conform profilului, la standarde europene şi vor cunoaşte piaţa muncii în două ţări avansate tehnologic, Cipru şi Spania. Cursurile au loc în cadrul unui proiect Erasmus+ 2025.
În cadrul proiectului, 33 de elevi, din două clase a-X-a, specializare matematică-informatică, vor efectua stagii de pregătire practică, în două fluxuri către Cipru şi Spania. De asemenea, cei doi profesori, cu specializarea informatică, vor realiza stagii de tip job shadowing. La finalul cursurilor, participanții vor primi certificat Europass Mobility, document recunoscut la nivel european, în care vor fi înscrise cunoștințele, competențele și abilitățile dobândite prin participare la stagiul de practică.
Elevii și profesorii participanți vor fi aleși în urma unei selecții în cadrul căreia vor fi susținute probe.
Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene.
Printre obiectivele specifice ale proiectului se numără îmbunătăţirea formării profesionale pentru elevi, prin dezvoltarea de competenţe practice informatice în stagii de practică europene , dezvoltarea competentelor digitale, antreprenoriale, lingvistice, interculturale, sociale şi civice. Creşterea nivelului de competenţe profesionale de dezvoltare curriculară, predare si evaluare, pentru profesorii de Informatică sau Tic, prin stagii internationale Job shadowing este un alt obiectiv stabilit. De asemenea, se urmărește creşterea capacităţii de a coopera cu succes cu partenerii internaţionali în domeniul formării profesionale din Cipru şi Spania, pentru creşterea competitivităţii şi prestigiului Colegiului Național ,,Al. Vlahuţă” din Râmnicu Sărat.