Creșterea siguranței elevilor și cadrelor didactice în unitățile de învățământ este un obiectiv major la nivel național. Pentru asigurarea unui mediu școlar sigur pentru toți membrii comunității școlare, în luna august a acestui an, a fost aprobat Planul național de combatere a violenței școlare. Planul național de combatere a violentei școlare vizează, atât cazurile de violență între elevi, cazurile de violență exercitată de personalul școlii asupra elevilor, cât și actele de violență a elevilor asupra personalului școlii și cazurile de violență a părinților în spațiul școlii. În urma aprobării noului plan, s-au…
Read MoreEtichetă: elevi
OLIMPICI PREMIAȚI PENTRU PERFORMANȚĂ
Excelența a fost premiată, într-un cadru festiv, în ședința ordinară a Consiliului Județean Buzău din această lună. Astfel, peste 40 de elevi care au participat la olimpiadele naționale și internaționale, alături de 26 de cadre didactice și alți doi elevi care au obținut media 10 la Evaluarea Națională au primit diplome și premii în bani. Reprezentanții Insectoratului Școlar Județean au transmis că atât elevii, cât și cadrele didactice au fost recompensate pentru munca lor depusă de-a lungul timpului, care a dus la rezultatele remarcabile obținute pe plan intern și extern.…
Read MoreACTIVITĂȚILE EXTRAȘCOLARE, TIMP LIBER CU FOLOS
Activitățile din afara orelor de clasă dezvoltă aptitudinile elevilor și interesul acestora pentru școală. Este și convingerea Colegiului Național ,,Alexandru. Vlahuță,, din Râmnicu Sărat, care și-a propus, și în acest, să atragă cât mai mulți elevi în activitățile extrașcoalare. Cadrele didactice depun eforturi pentru obținerea acreditării Erasmus Plus și intenționează să revitalizeze Clubul de Dezbatere și Oratorie, în care să fie angrenați cât mai mulți copii. Dascălii și-au propus să obțină rezultate notabile în cadrul Clubului de Robotică și să participe la diferite concursuri. Activitățile extrașcolare sunt activități complementare activităților…
Read MorePERFORMANȚA ȘCOLARĂ, UN OBIECTIV PERMANENT
Performanța școlară este un obiectiv permanent la Colegiul Național ,,Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat. Conducerea liceului și-a propus rezultate la fel de bune la examenele naționale și în noul an școlar. Un alt obiect al colegiului vizează promovarea  absolvenților în învățământul superior. De asemenea, profesorii speră ca participarea elevilor la concursurile și olimpiadele școlare să fie în continuare un succes. Peste 700 de elevi frecventează cursurile Colegiului Național ,,Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat, în cadrul claselor cu profil de Matematică „“ Informatică,  Ştiințe ale naturii, Filologie, Științe sociale și Gimnaziu.
Read More-žCAMERĂ DE LINIȘTIRE- ÎN ȘCOLIÂ
Anul școlar a venit la pachet cu multe schimbări și noutăți, față de anii trecuți. De la un nou calendar al examenelor naționale, la supraveghere video în clase și confiscarea telefoanelor. O provocare pentru școli o reprezintă însă ,,camerele de detenție” „“ acele săli special amenajate pentru elevii care deranjează la ore. Fiecare școală va stabili în regulamentul propriu modalitatea de aplicare a acestei prevederi, în funcție de resursele disponibile. La Buzău, pentru a nu-i speria pe elevii care sunt cunoscuți a fi indisciplinați, Inspectoratul Școlar a ales o altă…
Read MoreO ȘCOALĂ CA-N VEST
Peste 300 de elevi dintr-o comuna buzoiană vor învăța din această toamnă într-un imobil nou, ultramodern, dotat după ultimele standarde din domeniu. Este vorba despre Școala Gimnazială Nicolae Efrimescu din Săgeata, care a mai fost înălțată cu un etaj în urma lucrărilor de reablitare, clădirea fiind refăcută în proporție de 95 la sută. A fost înlocuită și fundația, iar noua clădire a fost dotată cu centrală termică extrem de performantă. Clasele luminoase, dotate cu parchet melaminat, au acum bănci moderne, table noi și instalații de aer condiționat. La fel de bine…
Read MoreAN ȘCOLAR ÎN SIGURANȚĂ
Poliția Locală din Râmnicu Sărat își dorește un an școlar în siguranță. Instituția va continua protocoalele de colaborare cu unitățile de învățământ și va monitoriza atent situația pentru siguranța elevilor. Polițiștii locali vor avea în vedere aglomerația și traficul din zona unităților de învățământ, în anumite intervale orare. Pentru evitarea unor blocaje, agenții recomandă părinților să nu oprească autoturismele în fața școlilor, ci să găsească alte zone de staționare, care nu îngreunează traficul. Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” și Școala Gimnazială „Vasile Cristoforeanu” sunt două dintre unitățile care vor fi atent…
Read MoreINVESTIȚIE ÎN VIITORUL COPIILOR
Surpriză la început de an școlar pentru elevii Școlii Gimnaziale „Vasile Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat. Chiar în prima zi de școală, unitatea de învățământ a inaugurat un laborator de informatică dotat cu aparatură de ultimă generație. Este una dintre țintele asumate de conducerea școlii, care și-a propus tot mai multe investiții în educația copiilor. Dotarea laboratorului de informatică nu ar fi fost însă posibilă fără sprijinul financiar al unui fost elev al unității de învățământ, prof. Ionel Meiroșu, dir. ȘC. Gim. „Vasile Cristoforeanu”. Fostul elev al Școlii Gimnaziale „Vasile Cristoforeanu” este…
Read More,,CORNUL ÅžI LAPTELE-, DIN NOU ÎN ÅžCOLI
Elevii s-au reîntors în bănci, moment de mari emoții nu doar pentru copii, ci și pentru părinții lor. Reprezentanții Consiliului Județean Buzău precizează că odată cu primul clopoțel va debuta și tradiționalul program ,,Cornul și laptele”. Petre Emanoil Neagu este de părere că anul acesta nu ar trebui să apară probleme în derularea programului, așa cum s-a mai întâmplat în alți ani. Programul ,,Laptele și cornul” a fost introdus pentru prima data în România, în 2002 ca un program social și a fost extins mai apoi la toți elevii.
Read MoreMICROBUZELE ȘCOLARE ELECTRICE… O NECUNOSCUTĂ
Achiziționarea a peste 60 de microbuze școlare electrice pentru unitățile de învățământ din județul Buzău este încă o necunoscută. La un an de la semnarea contractelor de finanțare prin Planul Național de Reformă și Reziliență, investiția se află tot în fază de licitație. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, afirmă că nu știe numărul de firme înscrise în acest proiect, de unde sunt acestea și dacă licitația durează atât de mult timp din cauza vreunei contestații. Neagu precizează că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Buzău, nu are…
Read More