16 elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Vasile Cristoforeanu” din Rm. Sărat s-au calificat la prima etapa a concursului NEXTLAB.TECH. Este vorba despre cel mai mare concurs de robotică din România destinat elevilor din clasele II-IX. Competitia are loc în două etape şi este compusă din trei secţiuni, inscrierea fiind gratuită. În prima etapă, toţi elevii au beneficiat gratuit de un curs de robotică susținut de profesori universitari din domeniul informaticii prin webinarii. Dacă în prima etapă a concursului elevii au realizat roboți virtuali, în cea de-a doua, ei au construit roboţi fizici.
Pentru cea de-a doua etapa a concursului, cei 16 elevi din Rm Sărat urmeaza sa primeasca un kit cu componente pentru realizarea un mini-robot, care sa efectueze diferite actiuni. Activitatea se va desfasura pe grupe, pe perioada vacantei de vara si va avea loc, fie online, fie în grup, cu pastrarea distantarii sociale. Faza finala a concursului va avea loc la sfarsitul lunii noiembrie.
Concursul își propune atragerea unui număr de 100.000 de elevi care să înveţe să programeze roboți, în acest an.