Festivalul va aduce pe scena Consiliului Județean artiști amatori din Basarabia și Bucovina. Vor veni personalități cărora Marian Rădulescu, organizatorul evenimentului, le-a urmărit evoluțiile cu ocazia mai multor evenimente culturale și festivaluri la care a fost invitat. Și cu asigurarea că publicul buzoian va avea un regal de folclor autentic, așa ca în vatra satului, ne detaliază în interviul ce urmează informațiile legate de eveniment și celelalte planuri legate de activitățile culturale organizate sub egida asociației literare RA-LIBRIS.
Silvia BUNICĂ
Silvia BUNICĂ: În ce evenimente muzicale sunteți implicat în luna octombrie, și mai ales unde vor avea loc?
Marian RĂDULESCU: Asociația literară RA-LIBRIS, la care sunt președinte, este foarte implicată în mai multe evenimente culturale și mai ales, de când avem colaboratoare pe Ofelia Florica Haranguș, am promovat folclorul autentic, cu precădere în rândul școlarilor de gimanaziu. Ultimele noastre realizări sunt strict legate de folclor. Am înființat grupuri folclorice la Cislău și Coșereni. Mai nou am inființat grupul vocal folcloric „Mlădițe Buzoiene”, grup pe care dorim să-l extindem și pentru asta am propus o preselecție sâmbătă 16 septembrie, începând cu ora 10.00, ce se va ține la un hotel din centru. De asemenea, ne-am implicat foarte mult în promovarea folclorului buzoian și pe alte meleaguri românești. Am mers la festivaluri în Ucraina, Basarabia unde, pe lângă micuții noștri interpreți, am mers și cu donație de carte. Am obținut premii foarte onorante, ținând cont că suntem la începutul activității noastre folclorice. În vara lui 2016, la Selemet, raionul Cimișlia, soliștii, membrii ai Asociației noastre și componenți a grupului, au fost pur și simplu purtați pe brațe după terminarea recitalului. Micuții noștri învățăcei au sensibilizat juriul de la Festivalul Internațional de Muzică Populară Românească, „În grădina cu flori multe” Cernăuți astfel că Theodor Marin de 9 ani a luat premiul întâi, Vlad Pascu de 11 ani a luat premiul doi, iar Robert Călin, de 13 ani a luat premiu special al juriului. Să nu uităm că Juriul a fost compus din personalitați din domeniul etno-folcloric din Moldova, Ucraina, Romania și Italia. La festivalul Folcloric de la Bucuria, raionul Cahul, Vlad Pascu și Mădălina Comsa au ridicat spectatorii în picioare și i-au aplaudat frenetic, obținând Premiile de Excelență. Am enumerat cele mai importante participări și premii obținute în afara țării, căci cele naționale sunt mult mai multe. Revenind la întrebare, în luna octombrie Ofelia Florica Haranguș este invitată de onoare la Festivalul de Romanțe de la Călărași, Republica Moldova. Cu toate ca dânsa este interpretă de muzică populară, calitățile vocale și interpretative o recomandă și pentru alte genuri muzicale. La Călărași va interpreta trei romanțe românești, din care una în primă audiție. Și mai departe, în luna noiembrie va fi piatra noastră de încercare. I-am propus domnului Emanoil Neagu să organizam un festival Internațional de Folclor Românesc, cu un nume sugestiv: „FOLCLORUL UNEȘTE ROMÂNII DE PRETUTINDENI, LA BUZĂU”. A fost încântat de idee și a propus să încheiem un protocol de parteneriat propunând și o sumă de finanțare. Încurajați de această reușită, am depus un proiect de finanțare la Primăria Buzau, pentru același festival și s-a aprobat.
S.B.: Credeți că folclorul nu este reprezentat la Buzău?
M.R.: Chiar am fost întrebat de ce și acest festival, acum? Pur și simplu este o necesitate cerută de momentele actuale ale vieții, cred eu. Folclorul buzoian și nu numai, în ultimul timp, este din ce în ce mai mult viciat de partea comercială, și mai puțin de autenticitate. Aducând pe scenă pe acești minunați artiști populari, suntem siguri că vom deschide apetitul pentru folclor și mai ales pentru cel din vatra satului, de unde-și trage seva. Totodată, dorim să îi atragem pe spectatorii tineri cărora să le arătăm cât de minunat este cântecul popular, cel cu rădăcini strămoșești. De asemenea, prin aceasta se face demonstrația că avem aceleași rădăcini, aceleași sentimente și de ce nu, același cântec, care vine de la părinții noștri Burebista şi Decebal, indiferent că suntem din România, Basarabia, Bucovina și Țara Herței.
S.B. Revenind la festival ce categorie de public este vizat și ce concurenți sunt așteptați să încânte muzical audiența?
M.R.: Ne dorim ca în sală să fie cât mai mulți tineri și în acest scop vom ține mici simpozioane de prezentarea a folclorului autentic. Fiind vorba de un festival şi nu de un concurs, nu vom avea concurenţi. Participanţii vor cânta aşa cum simt şi vor transmite tot ce-i mai frumos din folclorul autentic din zona lor de proveniență. Ei vor veni să ne arate tot ceea ce au preluat de la străbuni și vor fi dornici să ne arate ce știu cel mai bine, punând suflet și talent în tot ceea ce fac. Sunt sigur că spectatorii vor gusta cu mare plăcere acest festival și, în mod sigur, vor dori astfel de spectacole.
S.B.: Ce așteptări aveți de la acest eveniment, în calitate de organizator?
M.R.: Să avem sala plină și spectatorii, mai ales tineri. În acest sens vom oferi și un premiu. Dorim, apoi, să vină să ne mai solicite astfel de evenimente. Bineînțeles că o colaborare cu dumneavoastră va face ca buzoienii să afle de ceea ce dorim să le oferim, în număr cât mai mare.
S.B.: Pe câte zile se desfășoară concursul și ce recitaluri aveți programate în gală? Cine sunt prezentatorii?
M.R.: Spectacolul va fi doar într-o singură seară, pentru că finaciar nu ne permitem mai mult și nu garantăm că vom avea și sponsori . Sâmbată, 4 noiembrie, începând cu ora 16.00 vom organiza o paradă a portului popular prezentat de participanți. Apoi, în sala CJ va fi spectacolul-festival. În situația asta nu avem nevoie de recitaluri, însăși festivalul este un recital. Ca prezentator, ne-am gandit la o doamnă experimentată și o membră a grupului “Mlădițe Buzoiene”.