Lucrările avansează la noua creșă, din municipiul Râmnicu Sărat, construită pe terenul din incinta fostelor unități militare. Capacitatea unității destinate preșcolarilor este de aproximativ 70 de locuri. Proiectul se realizează prin Compania Națională de Investiții și vizează o clădire dotată corespunzător, cu spații verzi și locuri de joacă. În cadrul creșei vor putea fi înscriși copii din tot municipiul Râmnicu Sărat.
În cadrul unității își vor putea desfășura activitatea șapte grupe de copii, care vor avea la dispoziție spații destinate dormitoarelor, pentru servirea mesei, dar și pentru desfășurarea activităților educative.
Reprezentanții Primăriei Râmnicu Sărat susțin că lucrările au termenul de finalizare în primăvara anului viitor.
