Atmosferă extrem de tensionată în cadrul ședinței extraordinare a miniparlamentului local, de săptămâna trecută. Schimbul dur de replici dintre primarul Constantin Toma și un consilier local din opoziție a izbucnit imediat ce s-a pus în discuție bugetul pentru Târgul „Drăgaica”.
Opoziția a cerut explicații clare, în timp ce edilul-șef a apărat proiectul, anunțând că suma totală alocată în acest an pentru organizarea tradiționalului târg se ridică la 1,4 milioane de lei. Discuțiile aprinse au avut loc în condițiile în care absenteismul a fost la cote mari: șapte consilieri locali au lipsit de la ședință, dintre care patru de la PSD, doi de la USR și unul de la PNL.
Trecând peste certurile politice, aleșii municipali au aprobat un proiect de hotărâre strategic pentru transportul în comun. Este vorba despre concesionarea unor microbuze, autobuze electrice și zeci de stații de încărcare din proprietatea municipiului Buzău către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Buzău–Mărăcineni”.
Decizia deblochează oficial scoaterea în teren a noii flote ecologice de tip Karsan, vehicule moderne produse în Turcia. Pasul următor revine operatorului Trans Bus, care va introduce noile mijloace de transport pe trasee. Acestea ar urma să circule exclusiv pe raza municipiului Buzău. Ulterior, după perioada de acomodare, transportul ecologic va fi extins și pe liniile metropolitane care leagă orașul de comunele limitrofe.
