NOAPTE ALBĂ, CU ÎMBULZEALĂ

Ziua de duminică a fost una plină și pentru membrii secțiilor de votare din județul Buzău, iar seara a fost și mai încărcată. Sute de oameni au stat la coadă, duminică noapte, la sediul Biroul Electoral Județean, pentru a preda sacii cu buletinele de vot. Deși prezența la urne la Buzău a fost cea mai scăzută din istoria județului, iar numărarea voturilor nu ar fi trebuit să dureze atât de mult, înghesuiala nu a lipsit. Unii dintre cei prezenți s-au declarat nemulțumiți de situația creată.

Preşedinţii secţiilor de votare au predat sacii sigilaţi cu buletinele de vot, împreună cu ştampilele şi procesele-verbale întocmite după numărătoarea finală. Întregul proces s-a încheiat însă abia luni dimineață în jurul orei 05:00. Și asta pentru că la peste 50 de secții din cele 424 câte au fost deschise duminică în județ, procesele verbale de predare au fost greșite și a fost nevoie de refacerea acestora.

Related posts