Lucrările de stabilizare a versantului din zona Stânca Teherău, pe Drumul Național 10, în zona Siriu, se apropie de final. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău a anuțat că stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la aproximativ 90%. Până acum au fost efectuate operațiuni de rănguire, de forare și introducere ancore, de injectare și de montare plase de protecție.
În paralel, au loc și lucrările de modernizare a Viaductului Grămăticu, tot pe Drumul Național 10. Și acestea sunt aproape de final, stadiul fiind tot de 90%. Valoarea proiectului depășește 13 milioane de lei cu TVA.
Viaductul Grămăticu, construit în 1983, este încadrat în starea tehnică IV și deservește o zonă intens circulată. Pentru realizarea lucrărilor, circulația rutieră a fost temporar oprită în reprize scurte, conform graficului de execuție, iar în perioadele de acces s-au impus restricții de tonaj și de viteză. Â Drumul Național 10 rămâne una dintre cele mai importante rute montane ale României, oferind o legătură directă între Buzău și Brașov.
