Bolile de inimă reprezintă principalul motiv de deces în lume, iar infarctul miocardic are o contribuție majoră în acest spectru. În infarct, fiecare minut de întârziere duce la moartea ireversibilă a mușchiului cardiac. Tratamentul rapid, adică în primele 1–2 ore, poate salva viața bolnavului și poate reduce complicațiile grave. De aceea, depistarea din timp a bolilor de inimă, dar și un tratament adecvat sunt extrem de importante. De mare ajutor este angiograful, un aparat care poate să ”vadă” și să și vindece în același timp, astfel încât bolnavul scapă de bisturiu și își rezolvă problema de sănătate într-o singură ședință. Spitalul Județean de Urgență Buzău dispune de aproape 9 ani de un angiograf, care ar trebui să ajute pacienții care suferă infarct miocardic și ajung la complicații. Din păcate, în acest moment, spitalul nu are și un specialist care să folosească acest aparat, iar cazurile grave sunt redirecționate către București.
Situația este destul de gravă în contextul în care, numai anul trecut, 70% dintre pacienții care s-au prezentat la secția de cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Buzău aveau infarct miocardic acut.
Specialiștii atrag atenția că, în ultimul timp, tot mai mulți tineri fac infarct din cauza creșterii factorilor de risc cardiovasculari, combinați cu un stil de viață dezechilibrat.