Stațiunile de pe litoralul românesc, dar și Grecia ori Bulgaria rămân și în această vară destinațiile turistice preferate printre râmniceni. O spun reprezentanții agențiilor de turism din municipiu care au înregistrat vânzări record de pachete turistice în acest an. Ei cred ca și pretul mic al sejururilor, relativ neschimbat față de 2023, i-a atras pe mulți turiști.
Ca în fiecare an, cele mai solicitate destinații au fost stațiunile de pe litoralul românesc, cum ar fi Mamaia, Eforie Nord și Costinești.
Au fost și râmniceni care au preferat să-și petreacă vacanța în Italia, Spania, Franța, dar și Germania, în special pe perioada campionatului european de fotbal.
Agențiile de turism pregătesc deja oferte pentru luna septembrie, când prețul pachetelor turistice va scădea la jumătate de preț.