Clădirea cinematografului Dacia, rămasă de izbeliște, se degradează văzând cu ochii, iar lucrările de modernizare mai au de așteptat. Situat chiar în centrul orașului Buzău, imobilul ar fi trebuit să intre într-un amplu proces de reabilitare, anunțat de Primărie de acum aproape 6 ani. Acum, reprezentanții administrației locale fac o nouă promisiune: licitaţia pentru proiectul de reabilitare a cinematografului ar putea fi lansată în vara acestui an.
Reprezentanții Primăriei Buzău spun că reabilitarea cinematografului a fost inclusă în planul de investiții pentru obiective de interes local, ce face obiectul creditului de aproape 30 de milioane de euro pe care municipalitatea îl va contracta.
Cinematograful Dacia, dat în folosinţă în anul 1981, avea o capacitate de 650 de locuri și a revenit în administrarea Primăriei Buzău în anul 2017. Un an mai târziu, proiectul care urmărea reabilitarea obiectivului era supus aprobării Consiliului Local. La acel moment, suma necesară modernizării se ridica la puțin peste 3 milioane de euro. Investiția însă nu a fost realizată, iar proiectul a fost amânat de mai multe ori, banii fiind relocați către alte investiții sau cheltuieli generate de pandemie.
În 2022, Primăria a revenit asupra investiției, iar la ultima ședință a Consiliului Local a anului a aprobat indicatorii tehnico-economici. Atunci, valoarea investiției a fost estimată la peste 4 milioane de euro, bani care depășesc cu mult sumele propuse inițial. Conform proiectului de reabilitare, Cinema Dacia ar urma să aibă o sală de spectacole, de conferințe, săli de repetiții și spații pentru activități de educație permanentă.