Lucrările la Canalul Siret-Bărăgan, care va iriga terenurile agricole din Buzău şi Ialomiţa, Brăila vor începe în luna martie a anului viitor. Declaraţia aparține ministrului Agriculturii, Florin Barbu, cu ocazia vizitei sale la Buzău, alături de premierul României, Marcel Ciolacu. Proiectul este extrem de important pentru agricultorii din zonă, în condiţiile în care aproape trei amenajări de irigaţii din cele 3 județe vor putea fi alimentate gravitaţional.
Florin Barbu a dat asigurări că, până în 2027, Ministerul Agriculturii va finaliza programul de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii pe 2 milioane de hectare, din totalul celor 2,8 milioane hectare pe care România are amenajate sisteme de irigaţii. El a adăugat că niciodată nu vor putea fi irigate toate cele 9 milioane de hectare de terenuri agricole deoarece pe mari suprafețe nu există amenajări de irigaţii.
Și în acest an, în județul Buzău, seceta lasă fermierii cu hambarele goale. Agricultorii se plâng că, pe terenurile neirigate, recoltele sunt foarte slabe. Ministrul Agriculturii a declarat că fermierii afectaţi vor urma să primească despăgubiri de la minister. Pentru a beneficia de acești bani, ei vor trebui să înştiinţeze autorităţile locale.
În ceea ce privește reabilitarea infrastructurii secundare de irigaţii, ministrul precizează că au fost alocate fonduri de peste 500 de milioane de euro din Planul Strategic 2023-2027. Este vorba despre 400 de milioane de euro pentru organizaţiile de udători şi 100 de milioane de euro pentru amenajări locale.