Apar noi imagini impresionante cu efectele secetei asupra Rezervaţiei Naturale Balta Amara, din judeţul Buzău. Imaginile au fost postate de Agent Green, un ONG profilat pe protecţia mediului, la scurt timp după ce a dispărut și ultimul ochi de apă din centrul albiei. Potrivit Agent Green, rezervaţia găzduia efective importante ale unor specii de păsări protejate şi era loc de iernat pentru păsările migratoare. Balta era situată pe imensul culoar de migraţie, care porneşte din zonele umede din nordul Europei şi ajunge până în centrul Africii.
Toate speciile protejate au dispărut însă odată cu lacul care era înainte un liman natural al râului Buzău. Autorităţile dau vina pe secetă, însă activiştii de mediu acuză că şi alimentarea cu apă din râul Buzău a fost întreruptă.
“Motivele care au dus la pierderea acestei arii protejate sunt atât seceta multianuală, cât şi administraţia consecvent de proastă a autorităţilor care ţin de Ministerul Mediului care au sperat an după an că vor veni ploi şi zăpezi abundente şi care nu au asigurat menţinerea legăturii directe a lacului Amara cu râul Buzău, care era principala sursă de alimentare cu apă”, au postat cei de la Agent Green.
Localnicii din zonă spun că le este foarte greu să accepte că lacul pe care îl știu de o viață, pur și simplu a dispărut. Cel mai mult le lipsește peștele din baltă, sursă de hrană pentru mulți localnici din zonă.
După secarea lacului, localnicii din Balta Albă au acum și altă problemă. Șacalii au ocupat întinderile de stuf rămase după retragerea apei, și atacă noapte de noapte gospodăriile oamenilor.
Lacul Amara din județul Buzău a fost declarat rezervație naturală în 1995. În prezent, se află în administrarea Agenției Naționale pentru Arii Protejate.