URGENȚELE STOMATOLOGICE, TRATATE CU O AMÂNARE

Deschiderea unui cabinet de urgențe stomatologice, promis buzoienilor de către conducerea Consiliului Județean, se amână. Amenajarea cabinetului în colaborare cu Spitalul Județean a fost proiectată într-un spațiu rămas liber după mutarea Unității de Primire Urgențe, iar lucrările au fost deja realizate. Conducerea Consiliului Județean, care și-a făcut din proiectul de consolidare a Spitalului Județean Buzău o prioritate imediată, dă de înțeles că deschiderea cabinetului pentru urgențe stomatologice nu se va realiza prea curând. Cum Spitalul Județean nu are încă un buget, etapa achiziției de aparatură pentru activitatea de stomatologie nu…

Read More

DESTUL DE CUMPĂTAȚI

Râmnicenii au fost destul de cumpătați, în perioada Sărbătorilor de Paști. Cel puțin asta arată numărul prezentărilor la Camerele de gardă ale Spitalului Municipal Râmnicu Sărat. Potrivit reprezentanților unității medicale, în perioada 11-13 aprilie, 350 de pacienții s-au prezentat la spital și au fost tratați pentru diverse afecțiuni digestive și respiratorii. Cele mai multe prezentări au fost înregistrate la Camerele de Gardă Medicină Internă și Chirurgie. De asemenea, la Camera de Gardă Pediatrie, s-au prezentat 70 de copii cu diverse infecții respiratorii și digestive. În aceste zile, la Râmnicu Sărat…

Read More