PROBLEME CU CARTEA ELECTRONICĂ DE IDENTITATE

Punerea în funcțiune a portofelul digital până la finalul acestui an pare un obiectiv greu de atins în România. Cu ajutorul lui, oamenii își vor putea accesa toate actele oficiale de pe telefon. Deocamdată, încă avem probleme cu buletinele electronice. În gări, la bănci și chiar la instituțiile statului, oamenii vin după ei cu o foaie printată, care să le ateste adresa de domiciliu. Până la 1 iulie, 3,5 milioane de români ar trebui să aibă buletin electronic, conform țintei asumate de Guvern prin PNRR. Însă până acum au fost…

Read More

BIBLIOTECA, UN SPAȚIU AL LECTURII

Biblioteca Municipală „Corneliu Coposu” din Râmnicu Sărat a fost, zilele trecute, un spațiu dedicat lecturii și cunoașterii. Zeci de elevi din cadrul unităților de învățământ din municipiu, dar și din comunele limitrofe, au vizitat sălile bibliotecii și au aflat informații despre lumea minunată a naturii. Unii dintre elevi și-au făcut și abonament pentru a avea acces la serviciile instituției. Activitățile s-au desfășurat în cadrul programului național „Săptămâna verde”, care a reprezentat o oportunitate pentru profesori să ofere elevilor posibilități de învățare alternative și atractive.

Read More

LOCUINȚE ANL PENTRU FAMILII TINERE DIN RÂMNICU SĂRAT

30 de familii de tineri din municipiul Râmnicu Sărat vor beneficia de o locuință ANL. Consiliului Local Municipal a aprobat, în ultima ședință, lista solicitanților care au acces la locuințele pentru tineri, destinate închirierii, în ordinea de prioritate și a listei de priorități. Proiectul de hotârâre a fost votat cu 17 voturi pentru și două abțineri. Contestațiile cu privire la stabilirea accesului la locuințe, precum și cele referitoare la acordarea priorităților în soluționarea cererilor se vor adresa primarului municipiului Râmnicu Sărat, în termen de 7 zile de la afișarea listelor…

Read More