POT PLECA ÎN AMERICA

Echipa de robotică Heart of RoBots, de la Colegiul Bogdan Petriceicu Hasdeu din Buzău, poate pleca, în Statele Unite, la una din cele mai mari competiții de robotică din lume. Cei 23 de reprezentanți ai Colegiului Hasdeu, 18 elevi și 5 profesori, au primit peste 100.000 de lei, bani care asigură transportul echipei în America. Donația impresionantă a fost făcută de Fundația Comunitară, un susținător al performanței elevilor buzoieni, care a reușit să strângă suma în doar trei zile. Plecarea echipei de robotică Heart of RoBots la Chicago, la concursul…

Detalii

DESCINDERI LA TRAFICANȚI DE DROGURI

Noi descinderi ale polițiștilor și procurorilor buzoieni într-un dosar de trafic de droguri de risc. Este vorba despre trei dealeri de stupefiante din județele Prahova și Dolj, care, după ce procurau drogurile, le porționau și le vindeau clienților din mai multe județe, inclusiv Buzău, pe sume de până la 3,000 de lei. Cu puțin timp înainte de perchezițiile efectuate de către polițiștii buzoieni, unul dintre traficanți primise, din Spania, un colet în care se aflau aproape 2,5 kg de droguri. Pentru că drogurile au ajuns și în județul Buzău, anchetatorii…

Detalii

PREMIAT PENTRU TALENT

Premiu important obținut de un elev din municipiul Râmnicu Sărat la cea de-a XIX – a ediție a Concursului Național de Creație Literară „Ars Nova”. Este vorba despre Mateo-Andrei Gongea, elev în cadrul Școlii Gimnaziale ”Vasile Cristoforeanu”, care s-a numărat printre primii patru câștigători ai concursului, la secțiunea proză, clasele VII-VIII. Concursul de creație literară a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Brăila și Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, în parteneriat cu alte instituții de cultură brăilene. La ediția din acest an a competiției, au participat 281 de elevi, din…

Detalii

LOCURI DE JOACĂ MONITORIZATE

Locurile de joacă sunt arhipline pe perioada verii la Râmnicu Sărat. Este și motivul pentru care Administrația Domeniului Public monitorizează permanent locurile de agrement destinate celor mici. Zilnic, o echipă ADP verifică aceste zone, pentru a constata și remedia defecțiunile apărute. Instituția din Rm Sărat a vizat și achiziția de noi echipamente pentru locurile de joacă din oraș. Administrația Domeniului Public face apel la responsabilitatea cetățenilor și recomandă părinților care însoțesc copiii la locul de joacă, să manifeste atenție la modul în care utilizează aparatele de agrement.

Detalii

PESTA SE EXTINDE

Virusul pestei porcine pare să se extindă, în județul Buzău. La numai câteva zile după confirmarea unui focar de boală, la o fermă de porci din afara municipiului Buzău, medicii veterinari au primit confirmarea unui nou focar, la o gospodărie din comuna Merei. Acolo, muriseră 7 animale, iar după confirmarea virusului pestei porcine, veterinarii au decis să fie uciși și restul porcilor. Medicii sunt în alertă și au demarat și acțiuni ample de control la alte trei ferme care se află în raza de protecție, respectiv 3 kilometri în jurul focarului,…

Detalii

LUCRĂRI APROAPE DE FINALIZARE

Lucrările de reabilitare a unei clădiri emblematice a municipiului Buzău, cea a Bibliotecii Județene, de pe Bulevardul Unirii, sunt aproape de finalizare. Potrivit constructorului, lucrările au ajuns la un stadiu de realizare de 85 la sută și, cel mai probabil, vor fi finalizate în luna septembrie a acestui an. Deja clădirea istoriră are o nouă înfățișare, atât la exterior, cât și la interior, unde coloanele, dar și alte elemente arhitecturale, sunt placate cu foiță de aur. După inaugurare, întreaga activitate a Bibliotecii Județene urmează să se mute, treptat, înapoi de…

Detalii

O NOUĂ DEZINSECȚIE

Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat a efectuat o nouă dezinsecție în Parcul Central. Lucrările au fost realizate în două etape, de către o firmă autorizată sanitar-vetrerinar, substanțele fiind omologate și certificate. Acțiunea a fost realizată în urma sesizărilor primite din partea părinților care vin cu copiii în parc. De asemenea, angajații ADP au realizat o primă etapă de dezinsecție și în Parcul Grigore Vieru și în cel din apropierea Primăriei, urmând ca de-a doua etapă să se realizeze în cele două locații peste două sătămâni. La finalul lunii mai, autoritățile…

Detalii

OPTIMIȘTI ÎN PRIVINȚA LUCRĂRILOR

Unele lucrări, pe cele trei loturi ale Autostrăzii Ploiești- Buzău, în lungime totală de 63,25 km, ar putea fi finalizate înainte de termen. Este părerea ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a efectuat, recent, împreună cu  directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, o nouă inspecție pe șantierele Autostrăzii Moldovei. Pe lotul 1, între Dumbrava și Mizil, tronson în lungime de 21 km, s-a ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor de 67%. Pe acest lot, s-a așternut deja asfalt pe aproximativ 14 km, iar, în…

Detalii

PROMOVARE ISTORICĂ

  Performanță istorică pentru Metalul Buzău. Formația buzoiană va juca în liga a 2-a, după ce s-a impus, în fața celor de la CSM Focșani, în meciul retur al finalei pentru promovare. Buzoienii au câștigat cu 2-0, după ce în tur pierduseră, la Focșani, cu 2-1. Metalul a început cum nu se poate mai bine partida decisivă de pe teren propriu. După numai 5 minute, buzoienii au deschis scorul prin Alin Manea. Mijlocașul a urmărit balonul respins de Niczuly, după un șut expediat de Borțoneanu, și a trimis în plasă,…

Detalii

HALTĂ LA CENTRUL DE TRANSPORT

Centrul Intermodal de Transport, construit pe Calea Eroilor, la intrare în municipiul Buzău, ar putea beneficia și de o haltă CFR, măcar pentru trenurile care circulă pe Valea Buzăului. Astfel, cetățenii din județ, și numai ei, care ajung în Buzău cu trenul, vor avea oportunitatea de a lua autobuzul sau de a închiria biciclete pentru a se deplasa în  oraș. Înființarea unei asemenea halte CFR, lângă Centrul Intermodal de Transport, se poate face însă numai cu aproparea Căilor Ferate Române. Odată dată în folosință halta pentru trenuri, hub-ul de transport…

Detalii