De ani buni, Serviciul Poliției Rutiere Buzău se confruntă cu o acută lipsă de personal. Mulți polițiști au părăsit sistemul, prin pensionare sau la cerere, iar schema de personal nu a mai putut fi acoperită cu absolvenții instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, și nici din sursă externă. Lipsa de personal de la Poliția Rutieră se resimte cel mai acut în perioada verii, atunci când o mare parte dintre angajații serviciului își programează concedii la mare sau la munte. Deși este vorba despre o meserie foarte solicitantă, chiar periculoasă…
Read MoreAn: 2022
UN NOU TEATRU
Buzăul are un nou teatru! Este vorba despre Teatrul Municipal „žVelimar Maximilian”, instituție de cultură care va avea personalitate juridică, un număr de 35 de angajați și va fi subordonată Consiliului Local Buzău. Conducerea noii instituții de cultură va fi asigurată de către un manager și un director artistic, care vor fi angajați prin concurs nu mai târziu de 6 luni de la înființare. Până atunci, conducerea interimară va fi asigurată de către regizorul basarabean Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „žMihai Eminescu” din Chișinău. Primul spectacol al noului teatru, înființat…
Read MorePRIMA ETAPĂ DE DEZINSECȚIE AERIANĂ
Operatorul de salubritate RER Sud Buzău a început, astăzi, ofensiva împotriva țânțarilor și a altor insecte! O acțiune de dezinsecție s-a desfășurat, la primele ore ale dimineții, din aer, cu ajutorul unui elicopter utilitar. Prima acțiune din acest an de combatere a insectelor a vizat, în special, parcurile mari și lacurile Buzăului. Produsul folosit este Flytrin, insecticid care face parte din Grupa principală 3, avizat de Ministerul Sănătății. După acțiunea de vineri și sâmbătă, vor urma și etapele de dezinsecție la sol. Tratamentul la sol va viza toate zonele cu…
Read MoreÎNCEPE LUPTA CU ȚÂNȚARII
Prima acțiune de dezinsecție din municipiul Râmnicu Sărat, din acest an, va avea loc sâmbătă. Pentru a putea cuprinde cât mai multe zone ale orașului, acțiunea se va efectua cu elicopterul. Dezinsecția va începe la 5 dimineața și va dura aproximativ 5 ore. Autoritățile din Rm Sărat precizează că vor fi folosite substanțe autorizate și nedăunătoare sănătății oamenilor și animalelor. Acțiunea vizează combaterea țânțarilor, muștelor, căpușelor, dar și a altor insecte. Dezinsecția va debuta în zona centrală a orașului și cu cartierele de blocuri și se va extinde spre periferie, pentru…
Read MoreDE ZIUA COPILULUI
Surprize pregătite celor mici cu ocazia Zile Internaționale a Copilului. Pe 1 iunie, autoritățile din Râmnicu Sărat vor să ofere celor mici momente cu adevărat speciale. Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu,, în parteneriat cu unitățile de învățământ, va organiza o inedită sărbătoare dedicată copiilor. Evenimentele artistice se vor desfășura în Parcul Central. În România, 1 iunie, Ziua Copilului, este zi nelucrătoare din anul 2017.
Read MoreANUNȚ IMPORTANT
În conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 93 din 26.05.2022 a Consiliului Local al Municipiului Buzău privind organizarea și funcționarea Târgului  de vară „“ „DRÄ‚GAICA-2022″, aducem la cunoștința agenților economici care vor să participe în perioada 09.06.2022-26.06.2022 la acest târg, următoarele termene stabilite: Cerererile se vor depune până la data de 03.06.2022, ora 12.00 la sediul SC PIEÈšE, TÂRGURI și OBOARE SA Buzău; Analizarea cererilor de închiriere și a documentației aferente se va realiza pâna la data 06.06.2022, ora 12.00. Licitarea amplasamentelor va avea loc la sediul SC PIEÈšE, TÂRGURI și OBOARE SA…
Read MorePARAȘUTIST MORT ÎN TIMPUL UNUI EXERCIȚIU
Tragedie teribilă, ieri, după amiază, pe Aerodromul din Boboc, în județul Buzău. Un parașutist militar a murit în urma unui accident produs în timpul unui exercițiu de parașutare. Potrivit unui martor, în jurul orei 14.00, ofițerul Cosmin Constantin Scorțea, alături de alți militari români, a efectuat saltul dintr-un avion de transport, de tipul C 27J Spartan, de la 3.000 de metri altitudine. Militarul a căzut destul de mult în gol doar cu parașuta extractoare, apoi i s-a deschis brusc parașuta de siguranță BG-3M, cea din față. Suspantele acesteia s-ar fi…
Read MoreNOI ACORDURI DE ÎNFRĂȚIRE
Moment istoric, astăzi, în ședința Consiliului Local Municipal Buzău! Prin vot unanim, municipiul Buzău a semnat acorduri de înfrățire cu raionul Ialoveni și orașul Strășeni, ambele din Republica Moldova. Evenimentul festiv s-a desfășurat în Sala de evenimente a Palatului Comunal, în prezența consilierilor locali din Buzău și a oaspeților din Republica Moldova. Acordul de înfrățire vizează colaborări în plan economic, schimburi de experiență între angajații administrațiilor din Buzău, respectiv Strășeni și Ialoveni, vizite reciproce între elevi și dascăli, dar și organizarea în comun a unor evenimente culturale. Totodată, în următorii…
Read MoreBLOC A.N.L., PÂNĂ LA FINALUL ANULUI
Un nou imobil se va ridica, la Râmnicu Sărat, în cartierul Costieni, la limita cu Alecu Bagdat. Este vorba despre un bloc care se va construi prin Agenția Națională de Locuințe. Autoritățile speră ca investiția să fie finalizată, până la sfârșitul anului. În aceeași zonă, autoritățile din Rm. Sărat construiesc și două blocuri sociale. În municipiul Râmnicu Sărat, în Zona Industrială, mai sunt construite două blocuri prin ANL.
Read MoreBOLI GRAVE
Unii pacienți din Rm. Sărat suferă de boli grave și necesită tratament special ori chiar intervenții chirurgicale. O spune medicul Diana Gabriela Munteanu după aproape un an de când s-a alăturat echipei de Chirurgie Generală a Spitalului Municipal. Ea precizează că anumite afecțiuni sunt mai des întâlnite în rândul râmnicenilor. Medicul recomandă tuturor pacienților să se prezinte la specialist de la primele semne ale bolii, pentru ca afecțiunea să fie tratată corect și la timp. Diana Gabriela Munteanu își desfășoară activitatea la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat din luna iulie a…
Read More