Noi curse de trap vor fi transmise, mâine, în direct și în exclusivitate la TVSudEst, post de televiziune națională. Este vorba despre cea de-a doua reuniune din cadrul Meetingului Estival de Trap 2021, competiție care va avea loc, sâmbătă, 5 iunie de la ora 15:30 pe Hipodromul Hergheliei Mangalia. Reuniunea, transmisă în direct de postul național de televiziune TVSudEst, în intervalul 15,30-18.00 , va însuma 5 curse, din care una internațională, fondul total de premiere fiind de 21.000 lei. Premiul Debutanților – Grupa I, dotat cu un fond de premiere…
DetaliiLună: iunie 2021
HOROSCOP (4 – 11 iunie)
berbec – oboseala își va spune cuvântul, fiind nevoie să te retragi din forfota cotidiană. Ocupă-te numai de treburi ușoare și ascultă-ți organsimul. La finalul săptămânii te vei simți mult mai bine, revenindu-ți pofta de viață și de distracție. Vei reuşi să faci impresie bună. taur – în relațiile colegiale sunt posibile situaţii conflictuale, dar primești suficientă susţinere astrală pentru a le depăşi. Ar fi bine să păstrezi o distanță față de toată lumea. Finalul săptămânii petrece-l în liniște și meditație interioară. gemeni – domeniile spirituale, filozofia, religia, studiile pe…
DetaliiVOUCHERE PENTRU CENTRALE
Primăria Buzău continuă, și în acest an, programul prin care sprijină financiar familiile cu venituri modeste pentru achiziționarea și instalarea unei centrale termice de apartament. Până în prezent, peste 800 de familii din municipiu au obținut un voucher în valoare de 7.000 de lei pentru instalarea unei centrale termice de apartament. Programul inițiat, în 2019, de Primăria Buzău se derulează prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială. La sediul instituției, persoanele eligibile pot consulta lista de acte necesare şi pot primi îndrumări de la funcţionarii abilitaţi. O primă condiţie este ca…
DetaliiGUNOAIELE, ÎN CONTINUARE O PROBLEMĂ
Autoritățile din Rm. Sărat caută, în continuare, soluții pentru menținerea curățeniei și pentru încurajarea depozitării controlate a gunoiului menajer. Cornelia Pușcașu, consilier PNL, a atras atenția că încă mai sunt cetățeni care depozitează lângă pubelele de la platformele subterane, crengi, resturi de lemne, dar și alte resturi menajere. Primarul muncipiului recunoaște că, în ciuda eforturilor depuse, sunt și cetățeni care ignoră regulile și depozitează gunoiul la voia întâmplării. Edilul reamintește râmnicenilor că trebuie să apeleze operatorul de salubrizare pentru ridicare anumitor tipuri de gunoi produs într-o gospodărie. De asemenea, primarul…
DetaliiDINU, ÎN FAȚA UNUI MARE MECI
Se apropie marele meci în cadrul căruia buzoianul Bogdan Dinu, unul dintre cei mai cunoscuţi boxeri români, se va bate pentru centura de campion mondial interimar la categoria grea, în versiunea WBA. Ajuns la aproape 35 de ani, Bogdan Dinu va încrucișa mănușile, sâmbătă, 5 iunie la Telford, în Marea Britanie, cu britanicul Daniel Dubois, un pugilist mult mai tânăr decât sportivul român. Bogdan Dinu este văzut drept adversarul ideal pentru Dubois, care este considerat marele favorit al meciului şi care trebuie să-şi revină după ce, în noiembrie anul trecut,…
DetaliiFĂRĂ DIRECTOR, FĂRĂ PRIME
Situație incertă la una dintre cele mai importante societăți din subordinea Primăriei Buzău. Societatea Piețe, Târguri și Oboare a rămas fără director, de săptămâna trecută. Este vorba despre Alexandru Bușcu, cel care și-a dat demisia din funcția de șef al societății. Chiar primarul Constantin Toma a fost cel care a anunțat demisia directorului de la Piețe, Târguri și Oboare, în plenul Consiliului Local Municipal. Mai mult, angajații societății Piețe, Târguri și Oboare au rămas și fără prime și sporuri la salarii. Primarul Buzăului a fost de acord cu tăierea primelor,…
DetaliiMAI MULTĂ GRIJĂ CU LOCURILE DE JOACĂ
Autoritățile din Rm Sărat solicită cetățenilor să aibă mai multă grijă de locurile de joacă. Reprezentanții Primăriei recomandă oamenilor să păstreze curațenia în parcuri și la locurile de joacă și să folosească ăn mod correct mobilierul urban. Responsabilii administrației locale primesc, zilnic, sesizări și imagini cu locuri de agrement deteriorate. Parcurile și locuri de joacă din Rm. Sărat sunt monitorizate permanent cu ajutorul sistemului video. Reprezentanții Primărie fac apel la cetățenii care asistă la fapte de vandalism să sune imediat la dispeceratul Poliției Locale sau la Adminstrația Domeniului Public. Anii…
DetaliiATENȚIE LA ALIMENTAȚIA COPIILOR!
În agitația de zi cu zi, alimentația la copii este un aspect tot mai neglijat de către mulți părinți. Kilogramele în plus la copii și adolescenți favorizează apariția unor afecțiuni grave, precum obezitatea sau diabetul zaharat. Este semnalul de alarmă tras de către specialiștii în nutriție și boli metabolice. Pentru a reduce excesul ponderal și afecțiunile asociate, părintii trebuie să ofere copilului un regim alimentar adecvat. Din ce în ce mai multe studii arată că meniul de zi cu zi al copiilor „dictează” rezultatele școlare. Pe fondul unei alimentații precare,…
DetaliiȘANTIERE ARHEOLOGICE REDESCHISE
Șantierele arheologice din județul Buzău vor fi deschise în această vară, pe fondul ridicării unor restricții anti-Covid. Anul trecut, pandemia de coronavirus a blocat total activitatea de cercetare arheologică a Muzeului Județean de Istorie Buzău. Elevii și studenții, pasionați de istorie, pot oricând să viziteze, în vacanța de vară, șantierele arheologice din județul Buzău. Este nevoie însă ca aceștia să se organizeze în grupuri și să anunțe vizita cu câteva zile înainte. Rezultatele cercetărilor arheologice din această vară vor fi publicate în „Mousaios”, revista editată an de an de Muzeul…
DetaliiS-AU CALIFICAT ÎN CUPELE EUROPENE!
Performanță de excepție reușită, ieri, de handbalistele de la SCM Gloria Buzău, care și-au asigurat prezența, pentru a doua oară consecutiv, în Liga Europeană de Handbal. În cadrul etapei cu numărul 28 din Liga Națională de handbal feminin, SCM Gloria Buzău a trecut de Minaur Baia Mare, scor 26-25(la pauză 12-11) în Sala Polivalentă din București și a obținut matematic calificarea în cupele europene. În urma unui campionat atipic, dar foarte disputat, cu numeroase rezultate surprinzătoare, buzoiencele nu mai pot pierde locul 4. În ultimele două etape, SCM Gloria Buzău,…
Detalii